
Ana Baniciu a surprins atmosfera unei vacanțe simple și autentice, petrecută alături de familie și prieteni, la malul mării. Artista a vorbit despre bucuriile mici ale unei zile de vară, departe de planurile sofisticate și de pretenții. Vedeta a descris pe rețelele de socializare o zi petrecută la Eforie, alături de copii, prieteni și familie, în care lucrurile simple au fost suficiente pentru o vacanță reușită.
Viața Ancăi Baniciu s-a schimbat radical în urmă cu mai bine de un an și jumătate, când a devenit mamă pentru prima dată și l-a adus pe lume pe Aris, rodul iubirii sale cu Edy Kovacs. Acum, fiica lui Mircea Baniciu și familia sa se bucură de câteva zile la malul mării, de unde a publicat mai multe fotografii alături de cei dragi, însoțite de un mesaj emoționant.
Purtătorul de cuvânt al UDMR acuză USR de ipocrizie și dublu standard
Ana Baniciu: „Fără prea multe planuri, fără prea multe pretenții”
Vedeta a descris pe rețelele de socializare o zi petrecută la Eforie, alături de copii, prieteni și familie, în care lucrurile simple au fost suficiente pentru o vacanță reușită.
„Ne place așa. Cum au stat și ai noștri.
Eforie, pe cearșaf, copiii fericiți în apă, părinții cu băuturile în lada frigorifică, o boxă din care se aude muzică veche și, obligatoriu, ouă, roșii și brânză la micul dejun.
Fără prea multe planuri, fără prea multe pretenții. Doar prieteni, copii, mare și zile care curg încet. Nu e ăsta, de fapt, luxul suprem?”, a fost mesajul Anei Baniciu.
Ana Baniciu, despre experiența maternității
Chiar dacă maternitatea este o experiență unică pentru fiecare femeie în parte, vedeta recunoaște și părțile dificile cu care s-a confruntat. Într-un interviu, Ana Baniciu a mărturisit că una dintre provocări a fost găsirea unei bone care să se ocupe așa cum trebuie de băiețelul ei. De asemenea, vedeta a mai spus că, deși a reușit, într-un final, să găsească pe cineva, se bucură și de ajutorul soțului ei atunci când micuțul se confruntă cu perioade mai dificile.
Mai multe pentru tine
„A fost greu să găsim o bonă, pentru că ne-am dorit să aducem pe cineva din Filipine. Am așteptat șapte luni și nu a mai venit duduia, dar uite că am găsit o filipineză care era deja în țară. Acum ne odihnim bine. Când crește un dinte, sunt seri mai grele, dar el doarme mai toată noaptea, nu ne dă bătăi de cap. O să vezi, tații înțeleg mai greu care le e rolul, dar Edy mă ajută cu tot ce e nevoie”, a povestit Ana, potrivit Cancan.




Activistul civic ploieștean Gerard Georgescu, atac dur la conducerea USR Prahova: „În vârf are pupila unui securist politic din perioada ceaușistă”
De la „Fără penali în funcții publice” au ajuns la „nicio funcție publică fără penali.” Cum s-a transformat USR din partidul celor care apără Justiția și se luptă cu corupția în partidul celor care se luptă cu Justiția




