Macron avertizează că următoarele luni vor fi decisive pentru UE și Ungaria

Macron avertizează că următoarele luni vor fi decisive pentru UE și Ungaria

Următoarele câteva luni vor fi decisive atât pentru Ungaria, cât şi pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri preşedintele Franței, Emmanuel Macron, care a adăugat că premierului ungar, Viktor Orban, nu trebuie să i se permită să ia UE drept „ostatică”, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Locuitorii din Păcureți mor de sete! Niciun strop de apă la robinet. Noul primar Ionuț Voicu e zero barat!

Liderii statelor UE au decis joi să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina chiar şi în condiţiile continuării luptei contra invaziei ruse, însă ei nu au căzut de acord asupra unui pachet de ajutor financiar de 50 de miliarde euro pentru Kiev din cauza opoziţiei Ungariei.

Virgiliu Nanu, cu ochii pe lucrările derulate în Slănic: „Vreau să mă asigur că lucrările corespund şi că fondurile sunt folosite corect!”

„Mă aştept ca Viktor Orban, în contextul în care el este respectat şi se ţine cont de interesele sale legitime, să se comporte în următoarele luni ca un european şi să nu ia ostatice avansurile noastre politice”, a declarat Macron la finalul summitului UE de la Bruxelles.

Dezinteres criminal! Primarul Alin Moldoveanu lasă Spitalul din Câmpina fară aer condiționat! Pacienții şi medicii se sufocă la 40 de grade!

Şeful statului francez a spus că, în opinia sa, Viktor Orban a fost respectat în timpul discuţiilor şi că acesta trebuie la rândul său să arate respect faţă de UE.

El s-a declarat convins că Orban va depăşi supărarea şi va „arăta responsabilitate”.

Pe de altă parte, Emmanuel Macron a spus că doreşte un „compromis înţelept” cu privire la legea franceză privind imigraţia, care a fost respinsă la începutul acestei luni de parlamentarii francezi.

„Trebuie să ne îmbunătăţim regulile pentru a combate mai bine imigraţia”, a declarat Macron.

De la începutul acestui an, aproximativ de migranţi au reuşit să traverseze Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni, faţă de în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit autorităţilor franceze.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191