Recomandări video

Loading videos...

Mai au un singur dor, să câștige Final Four!

Mai au un singur dor, să câștige Final Four!

Baschetbalistele de la CS Județean Prahova și-au propus să câștige Final Four-ul Ligii 1! La finalul acestei săptămâni, Ioana Savu și colegele sale vor evolua în faza finală a campionatului. Chiar dacă echipa locală, CSM Alexandria, este marea favorită, prahovencele nu țin cont de statutul gazdelor și vor lupta să ocupe primul loc:

’’Chiar dacă timpul între sezonul regular și turneul final este foarte scurt, ca întotdeauna, tragem de noi, muncim și vrem să obținem un rezultat cât mai bun. Ne dorim chiar locul unu, știm că sunt echipe puternice, dar nu avem nimic de pierdut și luptăm să câștigăm”, a declarat Agnes Zane după ultima dubla victorioasă a sezonului regular, contra celor de la Poli Iași.

Mă reclami, te dau afară. Iulian Barbu, primarul PNL din Scorțeni, scapă de funcționarii incomozi

Final Four-ul se va desfășura, în perioada 29-30 martie, la Alexandria. Conform țintarului, CSJ Prahova va juca, sâmbătă, 29 martie, de la ora 18, cu ACS Târgu Secuiesc, duelul fiind urmat de disputa CSM Alexandria – Sportul Studențesc. Duminică, de la ora 11.00, va avea loc finala mică, urmată, de la ora 13.00, de finala mare. Pentru acest Final Four, antrenoarele Loredana Ion și Corina Savu se pot baza și pe Karina Munteanu, una dintre baschetbalistele importante ale echipei. Karina a revenit pe teren după aproape un an de zile, absența sa fiind cauzată de o ruptură a ligamentelor. Baschetbalista a reintrat cu Poli Iași și a arătat că nu și-a pierdut “mâna” cu aruncările „de trei”.

Karina Munteanu:,,Am așteptat foarte mult revenirea pe teren, chiar visam la acest lucru din momentul în care m-am accidentat. A fost o perioadă destul de lungă, dar am trecut peste și mă bucur că fac parte, iarăși, din echipă. Acum ne concentrăm pe turneul final și, categoric, ne dorim să-l câștigăm. Știu că vom avea meciuri foarte grele, dar le luăm pe rând, ne mobilizăm și vom da totul pe teren”, a declarat Munteanu.

Lotul CS Judeţean Prahova pentru Final Four: Ioana Savu, Daria Tănase, Daria Iordăchescu, Agnes Zane, Andrada Dulhaz, Anisia Puşcaşu, Andreea Dumitru, Maria Cătălina Pîrvan, Cristina Grigore, Maria Natalia Belhamra, Ana Maria Dănilă, Karina Munteanu. Antrenoare: Loredana Ion şi Corina Savu.

Cui îi e frică de activistul civic Gerard Georgescu și care sunt motivele pentru care Polițeanu îl vrea eliminat?

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468