
Veste importantă pentru sănătatea femeilor din Ploiești: Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești a anunțat introducerea, în premieră, a mamografiilor realizate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.
Investigațiile sunt efectuate în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, cu ajutorul unui mamograf de ultimă generație 2D–3D, dotat cu tomosinteză, tehnologie care permite depistarea precoce a afecțiunilor mamare și crește acuratețea diagnosticului.
Potrivit reprezentanților unității medicale, pacientele pot beneficia de aceste investigații gratuit, în baza unui bilet de trimitere. Noua tehnologie oferă imagini detaliate, reduce rezultatele fals pozitive și contribuie la identificarea leziunilor de dimensiuni foarte mici.
Val de disponibilizări în Primăria Ploiești: 189 de angajați, trimiși în șomaj!
Totodată, spitalul ploieștean a devenit centru regional de screening mamar în regiunea Sud-Muntenia, în cadrul programului național „DARIA”, coordonat de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”.
Reprezentanții unității medicale subliniază importanța prevenției și îi îndeamnă pe pacienți să nu amâne investigațiile, programările fiind disponibile la sediul spitalului din strada Găgeni.




De la „dușmanul de ieri”, la partenerul de nădejde de azi: Cum s-a „îndrăgostit” primarul Polițeanu de Bogdan Toader când a dat de greu
Control încrucișat ANAF și Curtea de Conturi la Primăria Ploiești: Se verifică finanțarea și contractele de la Târgul de Crăciun






