
Accidentil rutier mortal produs miercuri, 17 iunie, în Bariera București a scos la iveală nu doar starea critică a siguranței rutiere din municipiu, ci și cinismul absolut al administrației Polițeanu. O trecere de pietoni periculoasă, de unde Primăria a scos relantișoarele fără să le mai monteze la loc, a devenit scena unei tragedii. În loc să își asume responsabilitatea pentru indolența administrativă și pentru neîndeplinirea promisiunilor din campanie privind pasajele subterane, primarul Mihai Polițeanu a ales o cale abjectă: manipularea pe Facebook. Edilul se folosește de moartea unui om pentru a lansa un atac politic bazat pe o minciună cruntă.
Sânge pe asfalt din vina cui? Relantișoare scoase și pasaje uitate
Tragedia din Bariera București nu este un simplu accident, ci o cronică a unei morți anunțate. Zona este recunoscută pentru riscul ridicat, însă administrația Polițeanu a luat o decizie letală: a îndepărtat limitatoarele de viteză (relantișoarele) de la trecerea de pietoni și a „uitat” să le mai pună la loc. Șigur, vina aparține șoferului, însă, în calitate de conducător al urbei, ești responsabil să te adaptezi problemelor, chiar dacă ele țin de comportamentul cetățenilor, și să iei măsuri. E ca și cum copilul tău a fost bătut la școală de un coleg în timp ce profesorul a stat cu mâinile în sân și dai vina pe părinții care nu și-au educat plodul bătăuș.
Revenind, în Bariera București există pasaje pietonale subterane care stau abandonate. În campania electorală, Mihai Polițeanu promitea solemn că reabilitarea acestora va fi prioritatea sa zero. PSD a cerut de opt ani redeschiderea lor, solicitând chiar includerea de fonduri în bugetul pe acest an. Cu toate acestea, în loc de șantiere, ploieștenii au primit un pieton mort și o postare pe Facebook în care primarul pozează în victimă a opoziției.
Minciuna sfruntată a lui Polițeanu: Proiectul A TRECUT, dar primarul minte într-un mod abject că a fost blocat!
Acuzația principală lansată de primar, care cataloghează acțiunile PSD drept „dimensiunea jegului moral”, este că social-democrații și AUR ar fi votat împotriva finanțării pasajelor în ședința din 28 mai.
Adevărul este complet diferit și expune o manipulare grosolană:
PSD nu a votat împotrivă, ci s-a abținut. Chiar primarul recunoaște, printre rânduri, în postarea sa: „(prin abținere – cu aceeași valoare a votului împotrivă)”. Este o falsificare a realității legislative să pui semnul egal între o abținere și un vot negativ categoric.
Proiectul NU a picat! Deși primarul plânge public că PSD „blochează” pasajele de 35 de ani (o altă minciună grosolană!), realitatea pe care o ascunde este că proiectul de finanțare a întrunit numărul necesar de voturi și a fost aprobat. Dacă pasajele sunt încă nefuncționale, acest lucru se datorează exclusiv incompetenței aparatului executiv al Primăriei de a demara procedurile, nu unui blocaj politic.
De ce s-a abținut PSD? Pentru a salva orașul de o îndatorare halucinantă
Motivul pentru care consilierii PSD s-au abținut este tocmai ceea ce Polițeanu vrea să ascundă de ploieșteni. Sursa de finanțare propusă de primar nu era din fonduri europene sau guvernamentale, ci un împrumut bancar uriaș, de 5 milioane de euro.
Opoziția a considerat inoportun ca ploieștenii să plătească dobânzi astronomice timp de generații pentru un proiect care putea fi finanțat altfel, în condițiile în care Polițeanu a făcut și alte împrumuturi-record pentru tramvaie (36 milioane de euro!) sau legătura dintre Gara de Sud și Gara de Vest (28 milioane de euro!). Aceasta nu este o opoziție oarbă. Dovada stă în faptul că PSD a votat proiectul pentru achiziția de tramvaie – care presupune la rândul său un împrumut de zeci de milioane de euro – pentru că a considerat acea investiție vitală și justificată. PSD nu blochează proiectele primarului doar de dragul de a-l bloca, ci refuză să semneze în alb bilete la ordin pe spatele cetățenilor pentru împrumuturi pe care le consideră păguboase.
Polițeanu se autodenunță: „Beneficii electorale” și negocieri pe holuri
Cea mai șocantă parte a postării lui Mihai Polițeanu este chiar discursul său, care trădează o mentalitate de politician de modă veche. El recunoaște public că tratează infrastructura orașului și siguranța pietonilor ca pe niște piese de schimb la bursa politică:
„Eu am propus PSD […] să își asume ei reabilitarea pasajelor. Era un mod de a-i convinge să voteze pentru acest proiect, punând pe masă un beneficiu electoral.”
Adică, pentru primarul Ploieștiului, salvarea vieților în Bariera București nu este o datorie administrativă, ci o marfă pentru „beneficii electorale”. Mai mult, edilul se laudă că a scos un consilier PSD din sală pentru a negocia „consemne de vot” pe la spate, exact practicile „vechii clase politice” pe care promitea să le eradicheze.
Ploieștenii merită să știe adevărul: nu opoziția omoară oameni pe trecerile de pietoni. Oamenii mor pentru că Primăria nu este capabilă să monteze niște limitatoare de viteză, în timp ce primarul își consumă energia inventând vinovați pe Facebook pentru credite bancare de milioane de euro pe care nu a reușit să le bage pe gâtul consilierilor fără dezbatere.
Primar cu normă întreagă pe Facebook: Între postaci falși și zero administrație
În loc să rezolve problemele mortale ale orașului, Mihai Polițeanu și-a transformat mandatul într-un război continuu pe internet. Edilul își consumă zilele tastând obsesiv replici și certându-se cu consilierii locali, presa sau cu oricare ploieștean care îndrăznește să-i aducă o critică. Ne întrebăm, la modul cel mai serios: acest om când mai are timp să și muncească pentru oraș?
Mai grav este că delirul său online este susținut de o armată de conturi false. Zeci de troli fără identitate îi invadează postările pentru a-i ridica osanale artificiale, în timp ce sunt asmuțiți să atace mișelește paginile adversarilor politici. Aceasta este, de fapt, chintesența administrației Polițeanu: un primar de tastatură, apărat de postaci fantomă, care se joacă de-a administrația în timp ce Ploieștiul real moare, la propriu, pe stradă.




MANIPULARE PE CADAVRE | Primarul Polițeanu minte ploieștenii în față: PSD nu a votat împotriva pasajelor, ci a refuzat îndatorarea orașului cu un împrumut uriaș de 5 milioane de euro!
VIDEO: În #PloieștiulCelViu, viața nu are prioritate. Nepăsarea administrației Polițeanu, letală pentru o femeie omorâtă pe trecerea pentru pietoni
Scandal de proporții în Ploiești: Clinca AS MEDICAL, de pe str. Cuza Vodă, acuzată de fraudarea sistemului de sănătate cu peste 2,4 milioane de lei. 17 medici şi angajați, vizați de DIICOT






