
Deși este un medic specializat în oncologie și hematologie pediatrică, un tânăr din județul Tulcea este nevoit să lucreze de un an de zile în construcții, ca muncitor necalificat. Iar motivul pentru care se află în această situație este faptul că specializarea sa nu îi dă dreptul la liberă practică sau să fie angajat în Spitalul Județean de Urgență (SJU).
Mihai Tudose îl face pachet pe Bolojan: Parcă e reclamă la foame și frig!
Mihai Grigoraș este specializat în oncologie și hematologie pediatrică și a absolvit cursurile Universităţii de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti. Potrivit , el și-a încheiat rezidențiatul tot în Capitală, iar în urmă cu un an de zile s-a întors acasă, în județul Tulcea.
Iar în ciuda încercărilor repetate de a se angaja la SJU, care se confruntă cu deficit de specialiști de mai mulți ani, medicul nu a reușit să-și găsească un loc de muncă.
„După ce am terminat studiile, am fost pus într-o situaţie extrem de dificilă, pentru că trebuia să-mi câştig existenţa. Am lucrat în construcţii ca muncitor necalificat, am cărat materiale, am montat schele, am făcut operaţiuni de bază, şmirgheluire, aplicare de adeziv, var, treburi de acest gen.
Documentul oficial atestă în mod explicit că absolvenţii acestei specializări vor fi certificaţi ca medici specialişti în pediatrie, dar în practică acest lucru este imposibil”, a spus tânărul pentru Agerpres, conform sursei citate.
Este nevoit să lucreze în construcții de un an
Situația uluitoare în care se află tânărul medic a fost confirmată și de către un document oficial semnat chiar de către reprezentanți ai Ministerului Sănătății. Acest document a fost citat și de către Emilia Stamate, președinta Colegiului Medicilor Tulcea.
„Angajaţii specializării Oncologie şi hematologie pediatrică vor fi certificaţi ca medici pediatrie, oncologie şi hematologie pediatrică, medici având calificarea de a efectua şi gărzi de specialitate, precum şi de a acorda îngrijiri pediatrice.
Totuşi, această specialitate nu conferă competenţa de a practica pediatrie generală sau de a oferi îngrijiri medicale curente, în afara domeniului oncologie şi hematologie pediatrică, susţine Ministerul Sănătăţii. Adică, se contrazice de la o frază la alta”, a declarat Emilia Stamate.
Spitalul are nevoie de specialiști
SJU Tulcea se confruntă cu deficit de specialiști de mai mulți ani, motiv pentru care Emilia Stamate explică că este necesar ca membrii comisiei de profil din cadrul Ministerului Sănătăţii să găsească soluții.
Mai multe pentru tine
„Eu am tot trăit până acum cu speranţa că voi găsi la un moment dat un loc de muncă pe specializarea mea, iar în gândul meu a fost: de ce să aplic pentru şomaj când eu sunt capabil să muncesc, să ajut într-un mod concret ţara noastră şi copiii noştri. De fapt, despre asta vorbim, despre viitorul României, în final.
Nu este normal ca un copil să parcurgă 300 de kilometri ca să primească o reţetă pentru un antibiotic sau ca să fie tratat pentru o complicaţie oncologică”, a mai spus Mihai Grigoraș.




Cauza incendiului de la hala din Mihai Bravu. Au ars solvenți, ambalaje și recipiente. Trei autoturisme și un camion, afectate
Hidro Prahova derulează o campanie de citire a contoarelor pentru actualizarea situației consumurilor




