
Medicul Alexandru Rogobete, deputat PSD și președintele Comisiei de Sănătate l-a atacat în termeni duri pe primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a semnat avizul pentru șpitalul privat de oncologie pentru copii abia pe finalul campaniei electorale. Proiectul era blocat de mai mulți ani, iar Nicușor Dan nu a semnat eliberarea autorizației, deși exista o hotărâre definitivă a instanței încă de acum doi ani!
Deputatul PSD Alexandru Rogobete, medic și președinte al Comisiei de Sănătate, a avut mereu o reacție virulentă la modul în care primarul Nicușor Dan s-a opus proiectelor pe Sănătate.
La 5 ani de la inițiativa construire a șpitalului privat de oncologie pentru copii și la doi ani după ce instanța a dat decizie definitivă cu privire la proiect, Nicușor Dan a semnat avizul miercuri, în campania electorală.
Evident, medicul Alexandru Rogobete a criticat în termeni duri întârzirerea acordării avizului și l-a pus la zid pe Nicușor Dan că a semnat doar pentru că se află în campanie electorală.
”Parca era ilegal domnule Nicușor Dan…cum de l-ai semnat? Te-a speriat campania electorală? Câtă MINCIUNĂ! Câtă perversitate!
Vedeți oameni buni ce urlăm de ani? De asta se pierd bani europeni … pentru că indivizi ca Nicușor Dan blochează conștient dezvoltarea!
Aici aveți avizul pentru spitalul de oncologie pentru copii, pe care Nicușor Dan, cel care vrea sa fie președintele României l-a amânat ani de zile, mințind că este ilegal! AZI, pentru că l-a speriat campania electorală – A SEMNAT!
În aceeași situație sunt și:
– Institutul pentru Boli Cardiovasculare ”CC Iliescu”
– Centrul de Oncologie de la Spitalul ”Bagdasar Arseni”, a scris deputatul PSD pe Facebook.
Nicușor Dan a confirmat miercuri seară, că a semnat avizul, în cadrul dezbaterii electorale, dar numai la insistențele lui Crin Antonescu.
Candidatului alianței PSD-PNL-UDMR a spus că în România ar trebui să existe campanie electorală în fiecare zi, pentru că numai așa sunt semnate documente pentru obiective importante: „Trebuie să facem campanie electorală în fiecare lună pentru că așa semnați. Am realizat ceva campania asta.
Acum 5 ani vi s-a solicitat aprobarea pentru construirea unei clinici oncologice pentru copii Sanador, ați stat în procese. Acum 2 ani instanța a dat o decizie definitivă. De 2 ani trebuia să semnați autorizația de construcție. Azi ați semnat-o azi (…) Un om care vrea să facă legea nu respectă 2 ani decizia. În toți acești ani v-ați gândit la copii? E un hobby, e un lobby, e doar lentoare, e altceva, ce e?”, l-a întrebat Crin Antonescu pe Nicușor Dan.
Primarul Capitalei a evitat un răspuns direct, potrivit g4media.ro. „Dacă dumneavoastră aveți vreo problemă cu modul în care se tratează cancerul în România vă rog să vă adresați colegului dumneavoastră domnul Rafila. Dacă vorbim de sistemul medical din România, trebuie să constatăm că de 30 de ani nu există o viziune pentru sistemul medical din România, pentru infrastructura sistemului medical, nu există proiecte pentru mari spitale sau care să înlocuiască infrastructura improprie” – a spus Nicușor Dan.