
O profesoară le-a transmis câteva sfaturi părinților care se pregătesc pentru un nou an școlar. Daniela Oliveira susține că așa experiența copiilor va fi una mult mai bună. Aceasta pune accent pe faptul că părinții nu ar mai trebui să vorbească de rău cadrele didactice în prezența celor mici.
Profesoara a făcut o mică listă cu lucruri pe care ar trebui să le facă părinții pentru ca elevii să aibă un an școlar mult mai bun. Postarea sa a adunat mii de reacții și sute de comentarii.
„Înjurați-ne în absența copiilor!”
Daniela Oliveira a insistat încă de la început ca părinții să se abțină de la comentarii urâte la adresa cadrelor didactice în prezența copiilor, susținând că este un lucru „foarte toxic”. De asemenea, își dorește ca aceștia să nu mai pună la îndoială activitatea dascălilor.
CCR oprește o tentativă de abuzuri în Justiție! Probele nelegale NU MAI POT RĂMÂNE în proces!
„Cred că acesta este cel mai important sfat: nu mai vorbiți urât despre școală și despre cadrele didactice în casă, de față cu copiii. „Tâmpita de mate”, „idioata de română”, „prostul de geografie” etc. — este foarte toxic pentru relația lor cu școala și pentru respectul față de aceasta.
Nu mai comentați toate deciziile didactice, crezând că voi știți mai bine decât un cadru didactic specializat. Voi aveți meseria voastră, noi o avem pe a noastră. Noi nu venim la voi la muncă să vă facem planul zilei; nu este cazul nici ca voi să o faceți. Știm ce avem de făcut.
Dacă profesorul dă teme, înseamnă că este nevoie; dacă nu dă, înseamnă că nu este. Cazurile extreme nu infirmă cadrul general”, a menționat profesoara în postarea sa de pe Facebook.
Program strict și alimentație sănătoasă
În același timp, cadrul didactic insistă asupra impunerii unui program bine structurat. Aceasta susține că cei mici ar trebui să se obișnuiască cu o rutină, deoarece „creierul are nevoie de combustibil”.
În ceea ce privește alimentația, profesoara insistă ca părinții să nu le mai ofere alimente de tip fast-food și să nu le mai ofere bani mulți de buzunar, din care ei să-și cumpere mâncare nesănătoasă.
„Nu mai neglijați alimentația sănătoasă, nu le mai deschideți apetitul pentru junk food și nu le mai susțineți obiceiurile alimentare de acest fel. Le face rău, iar ei devin un exemplu prost și pentru copiii ai căror părinți încearcă să-i hrănească sănătos. Dați-le mâncare la școală; există destule variante sănătoase”, mai scrie Daniela Oliveira.
Copilul nu ar trebui încărcat cu activități
Profesoara pune accent pe teme. Aceasta susține că mai întâi trebuie făcute temele, apoi se poate trece la distracție. În același timp, îi îndeamnă pe părinți să nu mai încarce copiii cu extrem de multe activități.
„Nu-i încărcați aiurea cu activități nenumărate: zece instrumente, șase sporturi și multe altele. Păstrați o limită rezonabilă, astfel încât activitățile să le fie utile și plăcute, dar prioritizați mereu ceea ce este de făcut pentru școală ,alimentaţia regulată și sănătoasă, odihna și desigur ceva timp în care să poată face ce dorește. Dacă un copil vine la opt seara de la sport, când își mai face lecțiile, când mai mănâncă, când mai doarme?”, a mai scris cadrul didactic.
Fără telefoane la școală
Mai mult decât atât, profesoara insistă că „școala nu ste un podium de modă și nici un loc de segregare pe baza investițiilor”. Fără haine scumpe și fără dispozitive de mii de euro. Daniela Oliveira este de părere că elevii nu au nevoie de telefoane, dar mai ales de aplicații precum ChatGPT.
„Copiii nu au nevoie de telefoane la școală. Deloc. Dacă aveți vreo urgență, sunați la școală și veți intra în contact cu copilul. În rest, telefonul ar trebui folosit după ore.
Nu le permiteți să instaleze ChatGPT. Îşi vor face temele cu el, vor copia la teste( știu de la ei asta și exact și cum fac). Va fi un dezastru.
Și aveți grijă să verificați mereu ce fac pe telefon. Nu cred în povestea cu intimitatea copilului decât până la un punct. Cât este mic, are nevoie de protecție. Trebuie să știți cu cine vorbește pe internet, ce prieteni are online și cu cine se întâlnește în viața reală. Nu știu cum — găsiți-vă propriile metode. Eu le-am găsit pe ale mele când a fost cazul”, a mai scris ea.
Treburile casnice, integrate în activitățile copilului
În același timp, profesoara insistă să nu-i mai lase pe copii să chiulească de la ore doar pentru că nu au chef. Acest lucru ar trebui să se întâmple doar atunci când există o nevoie reală.
Câteva sarcini casnice nu strică nici ele în dezvoltarea copilului. Aceasta propune ca, printre altele, cei mici să știe să-și facă ordine în lucruri, să ducă gunoiul, să-și spele farfuria și să pună de mâncare la animalul de companie.
Cât despre făcutul ghiozdanului, el trebuie pregătit seara, fără grabă. „Învăţaţi-i să-și facă ghiozdanul seara, nu în grabă, dimineața. Verificați împreună orarul și ajutaţi-l să-și pună doar ce îi trebuie pentru ziua următoare. Ulterior trebuie să poată face singur asta. Și hainele pentru a doua zi tot seara și pacheţelul de mâncare la fel. Astfel, toată lumea va avea timp mai mult, dimineaţa va fi mai relaxată și veţi începe ziua cu toţii cu energie mai pozitivă”.
Mai multe pentru tine




Vicele CJ Prahova Mario Soare, prezent la reuniunea PSD de la Sinaia, propune „zece porunci” pentru energia României
Prahova, în plin proces de dezvoltare. Emil Drăgănescu: „Spital nou la Buna Vestire, centura Comarnic și gaze pe Valea Slănicului”. Vezi LISTA marilor proiecte ale administrației Virgil Nanu




