Recomandări video

Loading videos...

Milionarul prahovean Mihai Tufan va fi eliberat azi din Penitenciarul Ploieşti

Milionarul prahovean Mihai Tufan va fi eliberat azi din Penitenciarul Ploieşti

Milionarul prahovean Mihai Tufan, care a fost condamnat pentru tentativă de omor, va fi eliberat, azi, condiţionat din Penitenciarul Ploieşti, unde îşi ispăşea pedeapsa pentru tentativă de omor.

Ionuț Stroe, deputatul PNL fotografiat la manichiură, se încurcă în minciuni. Își schimbă declarațiile de la o zi la alta și se contrazice singur

Tribunalul Prahova a respins azi, definitiv, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti care a admis propunerea de liberare condiţionată a inculpatului.

Prefectura Prahova pregătește planul de măsuri pentru iarna 2026-2027. Noul prefect, Cătălina Bozianu, a discutat cu reprezentanții ISU

Reamintim că Tufan a fost condamnat pentru tentativă de omor după ce a înjunghiat de mai multe ori o femeie. Este vorba despre Daniela Huhulea, directoarea uneia dintre firmele administrate de Mihai Tufan, afaceristul fiind condamnat pentru această faptă la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Celebrul tablou al lui Grigorescu, evaluat la doar 3,50 lei, va fi expus la Ploiești. Virgil Nanu ironizează scandalul și promite evaluări corecte

Ulterior, pedeapsa i-a fost majorată cu 4 luni după ce judecătorii au contopit-o cu cea primită într-un alt dosar, pentru conducere pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Mihai Tufan figura, în 2020, în top 50 al celor mai bogaţi români.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468