
Mircea Dridea, unul dintre foștii componenți ai ,,generației de aur” a Petrolului, a fost invitat de onoare la Cupa Moș Crăciun la șah, organizată la Palatul Culturii, în Sala Coloanelor. Mircea Dridea este un mare fan al șahului, un sport pe care îl practică cu aceași plăcere cu care o făcea și în tinerețe. Prezent la întrecere nu am putut să nu-l întreb pe seniorul Petrolului despre situația actuală a clubului. Unul constituit ca ONG și ,conform specialiștilor, acesta nu poate intra în insolvență ci își revine sau, Doamne-ferește!, intră în faliment! Iată ce a declarat Mircea Dridea:
“Sunt onorat și măgulit că am fost invitat la acest concurs. Mi-a făcut o mare plăcere să mă revăd cu bunul meu prieten și marele șahist Florin Gheorghiu. Din păcate, situația la Petrolul este foarte grea pentru că totul este foarte greu și totul este de neînțeles într-un oraș ca Ploieștiul și într-un județ ca Prahova. Sunt mândru că sunt ploieștean, dar mi-e imposibil să înțeleg cum acest oraș nu poate susține o echipă care, până una-alta, merită! Merită în ce sens? Au dovedit prin performanță, prin rezultate că nu fac de râs orașul Ploiești. Unde mai intâlnim un loc din oraș sau din județ unde vin mii de oameni să susțină echipa de fotbal. Vin la spectacol și spectacolul este oferit de acești copii (fotbaliști), unii mai în vârstă, alții mai tineri, care reușesc să nu ne facă de râs într-o competiție în care își fac datoria. Ieșirea din criză nu va fi ușoară, dar sunt optimist. Eu am spus întotdeauna, Ploieștiul nu moare, Petrolul nu moare, dar, pe undeva, este în mare pericol. Pentru că dacă nu reușim lumea ne va condamna pe noi, dar toți se vor întreba cum e posibil ca Ploieștiul să nu fie în stare să țină o echipă în condițiile în care în oraș aproape că nu există performanță. Jenant, ca să nu spun rușinos!”- a încheiat pe un ton amar legenda Petrolului.
Dridea a făcut un demonstrativ cu legenda șahului românesc, Florin Gheorghiu. Cei doi s-au bucurat de revedere și s-au înfruntat în ,,sportul minții”. Cu ocazia concursului, marele maestru și-a lansat Volumul 1 al cărții ,,Artă în Șah și în Viață”, perioada anilor ’60-‘70. Maestrul Gheorghiu ne-a declarat că, uneori, viața este un șah etern:,,În unele situații, atunci când se încheie cu remiză, dar de multe ori câștigă, când unul, când celălalt, deci, practic, nu întotdeauna este șah etern. Nu m-am vazut cu domnul Dridea de o perioadă foarte lungă așa că m-am bucurat tare mult că l-am reîntâlnit. În perioada în care eram și eu la Ploiești ne vedeam des, mai ales la meciurile de fotbal ale Petrolului.”
Directorul turneului Constantin Țurlea a încheiat anul șahistic cu un concurs tare, pentru toate vârstele și cu premii consistente ce fac deliciul, mai ales, a celor mici:’’Șahul este o artă și în acest loc se potrivește foarte bine. Au participat valori ale șahului românesc, iar tinerii sportivi au putut să le vadă mutările. Unele deosebit de frumoase prin care cei mai tineri își crează modele, noi obiective. Cei mici au plecat cei mai fericiți deoarece Cupa Moș Crăciun a avut multe daruri.”
Evenimentul a reunit concurenți cu vârste cuprinse între 4 ani și veterani ai ,,sportului minții”. Mai mult, tânăra generație șahistă și-a întâlnit idolii. Au fost prezenți trei dintre componenții lotului olimpic al României: Marele Maestru Andrei Istrățescu, Marele Maestru Vlad Jianu și Marele Maestru Marius Manolache.