
Fostul ministru al Justiției Monica Macovei va fi trimisă în judecată. Macovei a încercat să încheie un acord prin care își recunoaște vinovăția, însă fără succes.
„La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Macovei Monica-luisa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi alin. 3 C.p”, au transmis miercuri, reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa.
Sursa citată menţionează că, la data de 8 octombrie 2022, Monica Macovei conducea un autoturism pe DN 39, în apropiere de Mangalai şi “din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”.
Dosarul pentru care fostul ministru al Justiţiei va răspunde în faţa judecătorilor s-a produs la începutul lunii octombrie 2022, pe DN 39, între Mangalia şi 2 Mai.
Polițiștii au constatat atunci că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, respectiv Monica Macovei, și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani, fost polițist.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului.
Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând că nu a consumat alcool.




Octavian Sandu, consilier local PSD: Blocajul de la ANCPI și majorarea TVA îi pot lăsa pe mii de români fără avansurile la locuințe
Aproape 200 de seniori au umplut Sala Europa la „Seara de Film Românesc”, eveniment organizat de Consiliul Județean Prahova la inițiativa lui Virgil Nanu
SCANDAL URIAȘ LA BOLDEȘTI-SCĂIENI! Repartizarea locuințelor ANL, desființată de consilierul AUR Răzvan Tănase: Mânăreli, liste greșite și suspiciuni că apartamentele ajung la rudele primarului PNL Florin Dincă (PNL)





