
Monica Pop a revenit cu un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care vorbește despre problemele prin care spune că a trecut după accidentul vascular cerebral suferit recent. Medicul susține că episodul a fost provocat de o agresiune verbală petrecută la locul de muncă și spune că situația ar putea fi încadrată drept accident de muncă.
În mesajul publicat pe Facebook, Monica Pop afirmă că accidentul vascular cerebral s-a produs în timp ce se întorcea acasă de la spital și spune că, în opinia sa, întreaga situație poate fi considerată un accident de muncă.
„În realitate, ceea ce am pățit eu, am făcut un AVC în urma unei agresiuni verbale în spital, la locul de muncă, deci din partea managerului, iar totul s-a întâmplat pe drumul de întoarcere de la spital spre casă. Se poate încadra ușor, după lege, în «accident de muncă», cu consecințe foarte grave! Mi-a fost foarte clar pusă viața în pericol! Întrebați orice medic neurolog și nu numai. Bineînțeles, să nu credeți cumva că mi-a scris vreun cuvânt de regret, măcar că îi pare rău, nimic, deși știa bine unde sunt și de ce! Inexplicabil!”, a scris Monica Pop.
VIDEO: Republica din deșert. Primarul Polițeanu a transformat Bulevardul Castanilor în maidan
Explicațiile medicului
Monica Pop spune că a ales să nu solicite concediu medical pentru a nu crea prejudicii spitalului și că a preferat să își folosească zilele de concediu de odihnă rămase.
„Ca să nu aduc pagube materiale spitalului, nu am vrut concediu medical, pentru că mai am destul concediu de odihnă restant. Așa am făcut și când am avut mâna fracturată. Mi se pun tot felul de obstacole și nu înțeleg de ce! Este dreptul meu să îl pot lua când am nevoie! Că nu am făcut cerere semnată înainte? Cum să fac? Puteam prevedea că voi avea nevoie?”, a transmis aceasta.
În același mesaj, medicul afirmă că fiica sa a fost contactată pentru a merge să îi ridice concediul medical, deși spune că nu îl solicitase. Totodată, Monica Pop susține că i s-a reproșat faptul că situația sa a fost prezentată în spațiul public.
„Mai mult, au sunat-o pe fiica mea, și așa necăjită pentru ce mi s-a întâmplat și pentru care oricum este greu cu doi copii mici și cu pregătirea pentru anul școlar, care la ei începe la 1 septembrie, și așa nu îi ajunge timpul să facă nimic, să meargă ea să-mi ia concediul de la Elias, pe care eu nu l-am solicitat, considerând că nu am nevoie! Mai mult, mi s-a reproșat că «și așa a apărut pe toate posturile!». Așa și? Trebuia să tac?! Probabil! Oribil!”, a încheiat Monica Pop.
Ce spunea Monica Pop după internare
Pe 31 iulie, Monica Pop anunța pe rețelele de socializare că a suferit un accident vascular cerebral și că este internată în Secția de Neurologie a Spitalului Elias. Medicul a susținut că totul ar fi pornit de la un incident petrecut la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, instituție pe care a condus-o timp de mai mulți ani, afirmând că o discuție tensionată a afectat-o puternic.
Mai multe pentru tine
În același mesaj, Monica Pop a vorbit și despre relația cu Marian Burcea. Ea a declarat că l-a sprijinit de-a lungul anilor și că a contribuit la numirea lui la conducerea spitalului după încheierea mandatului său. Totodată, medicul l-a acuzat că s-ar fi comportat nepotrivit față de ea.




Virgil Nanu cere explicații pentru blocajul lucrărilor de la Spitalul Municipal Câmpina: „Mâine trebuie să avem răspunsuri și soluții”
Grațiela Gavrilescu atacă dur Guvernul Boloja. După ce ministra Buzoianu a blocat punerea în funcțiune a hidrocentralelor, acum ne cer nouă să stingem lumina!




