
Moș Crăciun a avut un ajutor divin la pomul de Crăciun, organizat la secția de box a CSM Ploiești. Preotul Căldăraru a venit tocmai de la Caracal împreună cu sportivii pe care, la rândul lui, îi susține. Părintele este un fost boxer devenit, între timp, un luptător spiritual pentru toți oamenii. Pentru că l-a avut elev la lotul național de juniori, maestrul emerit Titi Tudor l-a invitat să-l ajute pe Moș Crăciun să împartă cadourile.
Înainte de a oferi daruri, părintele s-a încălzit la mânuși cu fostul său antrenor, Titi ,,Prosop”. Chiar dacă era în sutană și cu patrafir, popa Căldăraru s-a mișcat cu talent și drept răsplată a primit reacția călduroasă a boxerilor care l-au aplaudat zgomotos.
Antrenorul ne-a spus că părintele nu a uitat boxul, iar mișcările și loviturile le-a executat cu acuratețe. Preotul a fost onorat de invitația maestrului și ne-a spus că nu avea cum să refuze invitația din partea unei legende a boxului românesc.
Prezența duhovnicească a ținut o mică slujbă în care a binecuvântat sportivii, antrenorii și pe cei care îmbogățit bradul instalat în colțul ringului. Titi Tudor, colegul său, Adrian Pârlogea, părintele Constantin Căldăraru, Moș Crăciun, dar și directoarea CSM Ploiești, Simona Băicoianu, le-au vorbit fetelor, băieților și i-au chemat pe ring să primească mult așteptatele cadouri. Fiecare pugilist de la CSM Ploiești a primit câte trei pungi semn că Moșu le-a apreciat performanțele, iar boxerii vor ca în 2023 să obțină medalii cât mai strălucitoare.
Mesaj din partea judecatorilor pentru „Portocala si Onea”: Magistrati cu un profil nesanatos