Recomandări video

Loading videos...

Neagoe:,,Dacă situația era bună Petrolul nu apela la mine.”

Neagoe:,,Dacă situația era bună Petrolul nu apela la mine.”

Prima zi de lucru la Petrolul a fost plină pentru noul antrenor, Eugen Neagoe. Dimineață a condus primul antrenament la baza de la Teleajen, iar după-amiază a mers la arena ,,Conpet”, din Strejnicu, unde a urmărit la treabă echipa a doua a clubului care a avut meci în Liga a 3-a. Neagoe a văzut primul joc oficial al francezului Jerome Onguene, primul gol al spaniolului Rafinha, dar i-a urmărit și pe ceilalți jucători care au venit de la prima echipă: Marian Bogdan, Alin Boțogan, David Paraschiv și Iustin Răducan. Petrolul 2 s-a impus cu 3-0 în fața lui Sepsi 2, celelalte două goluri fiind marcate de Paraschiv și David Ilie. A fost primul succes al formației secunde, în acest sezon, după patru înfrângeri consecutive!

Eugen Neagoe:,,Știu ce înseamnă Petrolul. Este un club important din România și aici mă refer la istorie, club, suporteri, tot, știu foarte bine. Și mai știu că dacă situația era foarte bună domnul președinte nu apela la mine iar eu stăteam liniștit acasă.”, a declarat antrenorul înainte de prezentarea oficială care va avea loc mâine.

VIDEO. Vocea străzii: Ce te enervează cel mai tare la Ploiești?

Neagoe a venit însoțit de conducerea clubului, președintele Claudiu Tudor și vicepreședintele, Cristian Fogarassy. Tudor a declarat că este normal ca el și jucătorii să fie înjurați, contestați, din cauza rezultatelor. Oficialul clubului susține că nimeni nu trebuie să le răspundă fanilor ci toți să stea cu capul plecat până când echipa își va reveni în Superliga. Tudor a mai precizat faptul că nu există nici o scrisoare de intenție pe adresa clubului, iar cea vehiculată în mediul on line nu a fost serioasă.

Primarul Vlad Oprea cere reguli mai corecte pentru finanțarea orașelor, la discuțiile despre bugetul pe 2026

Claudiu Tudor:,,Primul atu al lui Neagoe este experienta. A lucrat la echipe cu suporteri, U Cluj, Dinamo, Craiova, unde presiunea este foarte mare. Stim ca la Ploiesti este foarte greu sa antrenezi, publicul este fierbinte, iar ultrasii nostri au rabdare insa au ajuns si ei la o limita si atunci ne trebuie un antrenor care sa stie sa gestioneze astfel de momente si cred ca Neagoe este cel mai potrivit. Au fost multe optiuni si singurul care ne-a refuzat a fost Bergodi caruia ii multumesc si cred ca am legat o amicitie, este un om deosebit.

Este normal ca suporterii sa fie suparati, jucatorii stiu acest lucru. Trebuie sa lasam capul in pamant in fata lor pentru ca noi suntem datori fata de ei. Capul jos, sa ne fie rusine, dar atunci cand intram pe teren trebuie sa luptam. Daca baietii au atitudine fanii apreciaza acest lucru. Imi doresc ca echipa sa aiba asa ceva in meciul cu Rapid. Sa castigam cu Rapid pentru ca atunci cand ne-a fost greu cu ei ne-am revenit.”, a declarat președintele Petrolului.

Grupul Ferrucio din Prahova face un hotel în podgoria Boldeşti Scăieni, investiţie de 2,5 mil. euro

Meciul “pasiunilor nebănuite”, așa cum a scris fcpetrolul.ro, se va juca, sâmbătă, 27 septembrie, pe „Ilie Oană”. Partida va începe la ora 20.30, iar biletele pot fi procurate atât on-line, dar și de la casa stadionului, ce va fi deschisă conform următorului orar:

– miercuri, 24 septembrie: 15.00 – 19.00
– joi, 25 septembrie: 10.00 – 15.00
– vineri, 26 septembrie: 15.00 – 19.00
– sambata 27.00 septembrie: 10.00 – 21.15.

Prețurile biletelor vor fi următoarele:
– Peluze: 10 lei
– Tribuna 2: 60 lei
– Tribuna 1: 70 lei
– Tribuna 0: 95 lei

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468