
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. După o criză politică care durează de 135 de zile, președintele vine cu această propunere, la finalul unor consultări maraton cu partidele parlamentare.
Nicușor Dan l-a propus pe Siegfried Mureșan
”Suntem la mai mult de 4 luni de când Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură. Am avut sute de ore de discuții cu partidele.
O să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Ba chiar un lider de partid mi-a zis că asta cu România este problema mea, aia cu partidul este problema lui. Nu mi se pare corect, pentru că noi trăim din banii oamenilșor.
România are nevoie de Guvern, de rectificare, de buget. De ele depinde viața curentă a oamenilor și nu numai acum, dar și pe termen mediu.
Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor orelor de discuții și atunci am ales să desemnez pentru funcția de prim-ministru, persoana care are cele mai multe voturi din partea partidelor și această persoană este Siegfried Mureșan”, a spus Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan a explicat că a discutat cu Siegfried Mureșan, dar acesta i-a cerut un timp de gândire. Președintele a spus că i-l va acorda și dacă acceptă, atunci va semna decretul prezidențial.




Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, încă un eveniment public alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete
Dezvăluirea Elenei Udrea: se pregătește un nou partid al foștilor PDL-iști din PNL, nemulțumiți de Bolojan
Lucrările la centura Bușteni–Azuga avansează chiar și pe vreme rea. A început montarea grinzilor de 90 de tone pe unul dintre poduri




