
Fabrica Procter&Gamble (Detergenți S.A.), care funcționează în incinta Parcului Industrial Urlați din anul 2010, și-a extins capacitatea prin inaugurarea unei noi linii de producție. Evenimentul a avut loc vineri, 19 septembrie, în prezența unor oficiali locali și naționali.
La ceremonie au participat, alături de reprezentanții companiei, Andrei Țurcanu – directorul general al Ploiești Industrial Parc SA, Radu Oprea – secretarul general al Guvernului României și fost ministru al Economiei, Mircea Cosma – fost președinte al Consiliului Județean Prahova și inițiator al conceptului de parc industrial în România, Daniel Soare – vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, Mihai Minescu – vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Prahova, precum și Marian Măchițescu – primarul orașului Urlați.
„Am răspuns invitației de a participa la ceremonia de inaugurare a unei noi linii de producție în cadrul Fabricii Procter&Gamble (Detergenți S.A.), care își desfășoară activitatea începând cu toamna anului 2010 în Parcul Industrial Urlați, parte componentă a Ploiești Industrial Parc S.A.”, a declarat Andrei Țurcanu, directorul general al Ploiești Industrial Parc SA.
Parcul Industrial Urlați a obținut titlul oficial în 2009, pe o suprafață de 35 de hectare, odată cu demararea lucrărilor de infrastructură și utilități. În prezent, în incinta acestuia activează două companii – Procter&Gamble și Alpla (inițial Plastipak) – care asigură peste 650 de locuri de muncă.
Ploiești Industrial Parc SA, fondată în 2002, are ca acționar majoritar Consiliul Județean Prahova și administrează în prezent cinci parcuri industriale, localizate la Ploiești, Mizil, Urlați, Ciorani și Bărcănești. Suprafața totală a acestora depășește 360 de hectare, ceea ce face din P.I.P. unul dintre cele mai mari parcuri industriale din România.
Noua investiție marchează un pas important în consolidarea prezenței Procter&Gamble în regiune și confirmă potențialul economic al Parcului Industrial Urlați.




Străpungerea Gara de Vest-Gara de Sud: Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune): De ce să distrugem resurse publice funcționale?
Centura Comarnic, aproape de inaugurare. Când ar putea fi deschis drumul care promite să decongestioneze DN1
Virgil Nanu intră tare în responsabilii lucrărilor de infrastructură din Câmpina: Dacă nu terminați drumul Câmpiniței integral, nu o să mai primiți niciun ban!




