
Un Bărbat din Ploiești a fost reținut după ce și-a bătut soția. S-a întâmplat duminică seară când polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliţie Ploiești au fost sesizați despre faptul că, în urma unui conflict spontan, o femeie a fost agresată fizic de către soțul ei, la domiciliul acestora din municipiul Ploiești.
Potrivit IJP Prahova, în baza sesizării s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, din verificări stabilindu-se faptul că pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul în vârstă de 53 de ani, ar fi agresat-o fizic pe soția sa în vârstă de 48 de ani.
În urma conflictului, femeia nu a necesitat transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Întrucât bărbatul avea un comportament recalcitrant față de polițiști, acesta a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție în vederea audierii.
În cauză a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, emițându-se un ordin provizoriu de protecție.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




