O fetiță de un an din Italia a fost găsită moartă într-o mașină parcată, după ce tatăl a uitat să o lase la creșă

O fetiță de un an din Italia a fost găsită moartă într-o mașină parcată, după ce tatăl a uitat să o lase la creșă

Tragedie la Roma. O fetiță de un an a fost găsită moartă, miercuri după-amiază, în mașina familiei. Tatăl ar fi trebuit să o lase de dimineață la creșă, dar a uitat și a mers direct la serviciu. Au găsit-o decedată în scaunul auto 6 ore mai târziu, când mama a mers să o ia de la creșă, iar personalul i-a zis că micuța nu a ajuns deloc acolo, scrie Roma Today.

VIDEO/ Primarul Andrei Volosevici a răbufnit la adresa managerului Spitalului Județean: La Terapie Intensivă lipsesc medicamente esențiale! Familiile şi le cumpără!”

Totul s-a întâmplat miercuri, în zona Cecchignola din Roma, Italia. Tatăl era cel care trebuia să o ducă pe fetița de un an la creșă. A urcat-o în mașină dar, scrie sursa citată, a uitat să o lase și a mers direct la serviciu.

Comunele Gornet şi Drăgăneşti au atras peste 5 milioane de euro, prin „Anghel Saligny”. Prefectul Virgiliu Nanu, alături de cei doi primari, la semnarea contractelor de finanțare

Potrivit presei din Italia, bărbatul lucrează ca polițist și și-a parcat mașina în curtea Direcției Generale a Cadrelor Militare din zona Cecchignola, unde are biroul.

Conferinta de presa la PSD Ploiesti/ Gheorghe Sîrbu, fost PNL: „Roberta Anastase ne zicea sa blocam investitiile in Ploiesti. M-a pus invlusiv pe mine sa votez impotriva mea!”

La ora 14:00, mama a mers să o ia pe fetiță de la creșă. Personalul de acolo i-a spus, însă, că micuța nu fusese dusă deloc în acea zi. Femeia și-a dat seama ce s-a întâmplat și a alergat într-un suflet la mașina soțului.

Când și-a văzut fiica în autoturismul închis, mama a strigat după ajutor. Un trecător a spart geamul mașinii și a sunat la serviciul unic de urgență italian, 118. În ciuda manevrelor de resuscitare, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru copila de un an.

Polițiștii spun că pe trupul micuței nu erau urme de violență, așa că singura ipoteză luată în calcul e că tatăl a uitat-o în mașină. Ambii părinți sunt în stare de șoc.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191