O profesoară din Italia a fost concediată după ce a lipsit de la ore aproape 20 de ani din cei 24 în care a fost angajată. Curtea de Casație a decis că perioada lungă de absență o face „complet nepotrivită” pentru a profesa.
Cinzia Paolina De Lio, care a fost concediată în 2017 și a făcut contestat decizia în instanță. Ea a condamnat hotărârea recentă a curții și a promis că va „reconstitui adevărul faptelor”, potrivit BBC.
Profesoara de liceu, specializată în istorie și filozofie, a mărturisit că are documente care să dovedească că absența ei a fost una motivată.
Când a fost contactată de junraliștii de la ziarul Repubblica pentru a-și spune povestea, a declarat că: „Îmi pare rău, dar în acest moment sunt la plajă”.
Cadrul didactic a fost repus în funcție în 2018, în urma unei decizii a unui judecător din Veneția, dar Ministerul Educației a făcut apel împotriva hotărârii, care a fost anulată săptămâna trecută de Curtea Supremă de Casație.
Profesoara nu a fost la ore timp de 20 din cei 24 de ani de serviciu. În primii 10 ani nu s-a prezentat deloc, iar absențele din ceilalți 14 ani au fost atribuite unor motive de boală, personale sau familiale, spun oficialii.
Într-o perioadă de patru luni în 2015, când a predat la un liceu de lângă Veneția, elevii s-au plâns de lipsa ei de pregătire și de modul ei „aleatoriu și improvizat” de a corecta, declară instanța.
În urma unei inspecții, s-a constatat că era „nepregătită” și „neatentă”, iar elevii refuzau să participe la orele ei, deoarece era distrasă de telefon.
Concedierea ei din 2017 s-a transformat într-o bătălie juridică, trecând printr-un apel și un contra-apel, înainte de a ajunge în cele din urmă la instanța supremă.
Apărarea ei privind „libertatea de predare” a fost respinsă de instanță. În prezent, aceasta se declară o jurnalistă independentă și a spus presei italiene că are documente care să respingă afirmația potrivit căreia ar fi fost absentă timp de 20 de ani.
„Vom depune tot mai multe eforturi pentru a se asigura că activitatea de predare este desfășurată cu profesionalismul adecvat în toate școlile din țară”, afirmă Ministerul Educației.