Circa de kilometri pătraţi de întindere de apă din Ucraina – inclusiv fluviul Nipru şi coasta Mării Negre – sunt contaminaţi cu mine şi resturi de explozibili, conform unor estimări publicate miercuri de ONU.
Consilierii PSD Ploiești propun prelungirea subvenției la gigacalorie pe perioada verii
Pe un teritoriu la fel de mare ca Muntenegru, ” de kilometri pătraţi de zone acvatice din Ucraina – inclusiv fluviul Nipru, lacurile şi coasta Mării Negre – sunt potenţial contaminate”, a afirmat Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Ucraina într-un comunicat.
Până în prezent, scafandrii din cadrul Serviciului de stat de urgenţă al Ucrainei au reuşit să cureţe doar 190 de kilometri pătraţi, sau 1,4% din contaminarea totală, şi au îndepărtat peste de dispozitive explozive, a adăugat PNUD, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Ucraina foloseşte roboţi subacvatici în efortul său de deminare, iar programul ONU a anunţat că a instruit 15 instructori specializaţi în acest domeniu.
Sistemele submarine pot localiza muniţii la adâncimi de până la 300 de metri, chiar şi în condiţii de vizibilitate redusă şi curenţi puternici, potrivit PNUD.
„Aceste tehnologii ne permit să efectuăm misiuni subacvatice complexe cu riscuri minime pentru specialiştii noştri şi cu eficienţă maximă”, a comentat Serhii Reva, şeful operaţiunilor de deminare din cadrul Serviciului pentru situaţii de urgenţă, citat în comunicat.
Confruntată din 2014 cu un conflict armat iniţiat de Moscova în estul teritoriului său cu anexarea Crimeei, iar din 2022 cu o invazie rusă la scară largă, Ucraina este astăzi ţara cea mai contaminată cu explozibili din lume. În total, de kilometri pătraţi – sau 23% din teritoriul ucrainean – sunt consideraţi contaminaţi de mine şi muniţii neexplodate, conform estimărilor guvernului ucrainean.




Emil Drăgănescu, administratorul public al Prahovei, mesaj de Ziua Drapelului: „Între Klauss, Dominic sau Siegfried, parcă mai mult îmi plac numele: Sorin, Nicușor, Victor”
Alertă maximă pe strada Andrei Mureșanu: Un copac complet putrezit stă să cadă FIX pe o trecere de pietoni! Domnule Polițeanu, mai lăsați Facebook-ul?
