
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un club din Scorțeni.
Victima a sunat la Poliție, în jurul orei 3.00, reclamând că a fost agresată de fostul concubin.
Bărbatul este acuzat că ar fi ignorat restricțiile impuse prin ordin de protecție și și-ar fi bătut fosta iubită, în weekend, într-un club.
„La faţa locului s-a deplasat patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Băicoi, care a identificat apelanta. Aceasta nu prezenta urme vizibile de agresiune.
Din primele verificări a rezultat că, în timp ce se afla într-un club din comuna Scorțeni, femeia ar fi fost agresată fizic și condusă în afara incintei de către fostul concubin, față de care era deja emis un ordin de protecție la data de 3 iulie 2025.
În urma cooperării cu Polițiștii Orașului Plopeni, bărbatul a fost depistat la domiciliu și condus la sediul poliției pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat pentru luarea unei alte măsuri”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”



