
Cu 5 victorii şi o singură înfrângere în cele două turnee la care a fost prezentă, CSM Ploieşti a luat o opţiune importantă pentru calificarea în Faza Semifinală I la mini-volei feminine (13-15 martie 2026), în care acced primele două clasate plus cele mai bune două ocupante ale locurilor 3 în cele 15 serii ale campionatului, anunță csmploiești.ro. Apropierea de faza decisivă a fost posibilă și datorită rezultatelor pe care echipa „U13” a CSM Ploieşti le-a reușit, în acest weekend, în cel de-al 2-lea său turneu stagional pe care Şcoala 39 Bucureşti l-a organizat, în Sala „Iris”, din Capitală.

Fetele pregătite de Mircea Popescu şi Mihaela Bellu au câștigat două jocuri şi au pierdut unul la capătul unui turneu în care au fost nevoite să joace două meciuri consecutive, al doilea fiind chiar cel împotriva principalei contracandidate la primul loc în grupă, Dinamo Bucureşti. Rezultatele înregistrate de mini-voleibalistele ploieștene au fost:
Consiliul Local a votat/ Disponibilizări în administrația ploieșteană: Cine pleacă și cine rămâne
CS Rapid Bucureşti – CSM Ploieşti 1-3 (25-27, 28-26, 9-25, 19-25)
CSM Ploieşti – CS Dinamo Bucureşti 1-3 (16-25, 25-14, 20-25, 21-25)
CS Şcoala 39 Bucureşti – CSM Ploieşti 0-3 (21-25, 13-25, 7-25)
Lotul CSM-ului a fost următorul: Maria Negoi, Sophia Burlacu, Eva Gheorghe, Ilinca Pănescu, Eva Şerban, Irina Filip, Irina Rădulescu, Mara Grigore, Sara Vasile, Cati Cîmpineanu, Evelina Păvălache, Natalia Mihai, Ana Vasile, Natalia Ioniţă, Ioana Dimache, Irina Călin şi Maria Ştefurac.
Pentru fete urmează o pauză competiţională până la sfârşitul lunii ianuarie (23-25), atunci când este programat Turneul 4 al Seriei G, în organizarea celor de la Rapid Bucureşti. CSM Ploieşti va organiza Turneul 5 al grupei, în perioada 20-22 februarie 2026. La finalul săptămânii, urmează Turneele cu numărul 3 la nivelul Juniorilor U15, băieţii pregătiţi de Adrian Moroianu urmând să fie gazde în Seria B, iar fetele antrenate de Robert Tvardochlib să se deplaseze la Slatina pentru meciurile Seriei T. Sursa: csmploiesti.ro




Ajutor de la CJ pentru Șotrile/ Virgil Nanu, după ce a luat comuna la pas: vom rezolva problemele de pe DJ207 și voi susține modernizarea grădiniței și reparația sediului Primăriei
Ploieștiul împrumută până la 36 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, pentru cumpărarea a 20 de tramvaie






