
România este un adevărat cufăr de comori atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Iar tot mai mulți vizitatori de dincolo de hotare aleg să-și petreacă vacanța în țara noastră. Printre aceștia se numără și Noelle și Jonathan, doi vloggeri americani de călătorii care s-au îndrăgostit de România.
Cei doi vloggeri americani plănuiau inițial să petreacă numai 10 zile în România, însă planurile lor s-au schimbat complet. În cele din urmă, Jonathan și Noelle au petrecut 63 de zile în țara noastră și chiar au început să se gândească să se mute permanent aici.
Cei doi și-au documentat timpul petrecut în România pe YouTube, unde au și povestit că au dorit de mult timp să viziteze țara noastră. În cele din urmă, oportunitatea s-a ivit prin intermediul unei platforme de house-sitting care le-a permis să ajungă în București.
Cei doi vloggeri s-au îndrăgostit de România
Cei doi americani au venit în România pentru a avea grijă de casa și de animalele de companie ale unui proprietar din București care era plecat de acasă. Astfel, ei au avut parte de cazare gratuită și au putut explora Capitala.
„Sincer, dacă n-ar fi fost această oportunitate, probabil că nici nu am fi venit în România. Până acum, sunt foarte surprins de cât de obișnuit și modern se simte totul”, au mărturisit cei doi.
„Sunt uimit de cât de sigur se simte orașul. Este fascinant modul în care Bucureștiul combină arhitectura veche cu cea modernă”, au mai spus cei doi.
Cât au cheltuit cei doi în timpul vacanței din România
Cei doi americani au fost impresionați și de sistemul de metrou din România.
„Practic peste tot poți plăti cu cardul sau cu telefonul. Inclusiv la metrou este suficient să apropii cardul și intri. Am călătorit cu multe sisteme de metrou din lume, iar acesta este cu ușurință unul dintre cele mai bune”, au spus cei doi, potrivit PRO TV.
Mai multe pentru tine
După o lună în București, cei doi au ajuns și în Brașov și Sinaia, fiind impresionați de experiențele pe care le-au avut în aceste locuri de vis.
La finalul celor 63 de zile petrecute în România, cei doi au cheltuit aproximativ de dolari. Noelle și Jonathan chiar iau în calcul posibilitatea de a se muta permanent în țara noastră.




De 4 zile, festivalul Untold se desfășoară fără restricții și consumă energie cât un oraș. În plină criză energetică, apelul lui Bolojan de economisire a energiei nu s-a auzit la Cluj, în orașul condus de colegul de partid, Emil Boc
Peisaj apocaliptic la Ploiești. Strada Păstorilor: Gunoaie fermentate la soare, muscărie, focar de infecție!
PNRR-ul României a fost un act de trădare națională, iar Ghinea și Cîțu trebuie anchetați pentru ceea ce au făcut!




