Recomandări video

Loading videos...

Orașul Slănic a înființat Serviciul public de transport local prin curse regulate

Orașul Slănic a înființat Serviciul public de transport local prin curse regulate

Printre proiectele de hotărâre adoptate în ședința Consiliului Local Slănic din data de 17 iulie a.c. s-a regăsit și cel referitor la înființarea Serviciului public de transport public local prin curse regulate la nivelul orașului Slănic, începând cu data de 1 august 2025, inițiativa având loc după ce a fost primit și avizul Consiliului Concurenței.

Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027

De asemenea, proiectul menționat a vizat și aprobarea atribuirii directe, pe o perioadă de 5 ani, începând tot cu data de 1 august a.c., a contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local în orașul Slănic către Societatea TRANSURBAN SERV SLĂNIC S.R.L.

Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun

Trebuie menționat faptul că prevederile hotărârii menționate au fost adoptate ca o etapă firească, în contextul în care, în luna ianuarie a.c., tot prin votul consilierilor locali, a fost aprobată înființarea societății de interes local TRANSURBAN SERV Slănic SRL, care are ca acționar unic Consiliul Local Slănic, domeniul principal de activitate fiind transporturi urbane, suburbane de călători, iar ca domeniu secundar – transportul ocazional de călători, urban/suburban sau la mare distanță, alte transporturi terestre de călători.

Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”

Pe de altă parte, necesitatea înființării Serviciului public de transport local prin curse regulate a venit și ca urmare a punerii în aplicare a proiectului cu titlul ”Reducerea emisiilor de carbon în orașul Slănic și zonele adiacente, prin achiziția de material rulant nepoluant”.

Pentru acest proiect, Primăria Slănic a primit finanțare prin intermediului Planului Național de Redresare și Reziliență, cele două autobuze nepoluante prevăzute a fi achiziționate în cadrul acestui proiect fiind deja predate administrației locale.

Este vorba, de fapt, despre două autobuze electrice, fiecare având un număr total de 81 de locuri, dintre care 56 pe scaune, scopul achiziției acestora fiind ca să se reia, după mai bine de 30 de ani, transportul public local între Slănic și Vărbilău.

Astfel, în mod concret, prin intermediul acestor autovehicule nepoluante, se urmărește dezvoltarea transportului public periurban la nivelul parteneriatului dintre orașul Slănic și comuna Vărbilău, prin investiții de modernizare a condițiilor de transport și creșterea accesibilității acestuia, respectiv de a fi dezvoltat transport în comun eficient, rapid, modern și accesibil.

Conform etapelor legale, urmează ca Primăria Slănic să predea societății TRANSURBAN SERV cele două autobuze, care vor intra și în probe de traseu. Apoi, după semnarea contractului de delegare, în urma unor analize de impact, respectiv a unor discuții purtate și cu reprezentanții Primăriei Vărbilău, urmează să se stabilească atât traseul autobuzelor, cât și costul biletelor de călătorie, fiind necesară și obținerea licenței de transport local, inclusiv avizul de la RAR.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468