
Oscar Linner a debutat în tricoul Petrolului Ploiești. Portarul suedez a evoluat în amicalul pe care gruparea ploieșteană l-a jucat la Târgoviște. Confrom fcpetrolul.ro ,, Linner a fost folosit în repriza a doua, una pe parcursul căreia nu a avut foarte mult de furcă, dar s-a remarcat cu o intervenție sigură, deturnând, de sub transversală, lovitura liberă bătută bine de către Sabău”. Linner și noii săi coechipieri au învins cu 3-0 la Chindia într-un în care petroliștii au marcat în ambele reprize.
Tabela a început să-și facă treaba după golul marcat de Christian Irobiso (32). Acesta a primit o minge în adâncime, a pătruns, singur, pe partea stângă și l-a învins pe Mușat cu un șut la colțul lung. După pauză, mijlocașul Ioan Tolea (55) a majorat diferența, înscriind cu un șut din apropiere. Golgeterul echipei, Alex Tudorie, nu se dezminte nici în meciurile amical el marcând și în poarta Chindiei chiar în ultimul minut regulamentar de joc.
Europarlamentarul AUR Adrian Axinia, prezent la protestul din Ploiesti: „Luptam pentru democratie!”
Staff-ul tehnic al Petrolului, condus de Mehmet Topal, a folosit următorii jucători în disputa cu divizionara secundă: Eșanu – Stănică, Papp, Huja, Tolea – Keita, Hanca – D. Radu, Bratu, Grozav – Irobiso. În repriza a doua au jucat: Linner – D. Radu, Jahic, Stănică, Dumitriu – Mateiu, Keita (55 Bratu) – Tolea (60 Bucur), Jyry, Moussaki – Tudorie.
De astăzi, „lupi” au intrat în “săptămâna Dinamo” primul antrenament având loc la baza sportivă de la Teleajen. “Lupii” și ’’câinii” se vor înfrunta duminică, 17 noiembrie, pe „Ilie Oană”, biletele putând fi procurate on-line, de pe www.iabilet.ro, dar și de la casa stadionului, ce va fi deschisă și în ziua partidei, între orele 10.00 – 16.00.
Echipa de robotică Eastern Foxes, întâmpinată la aeroport de Virgiliu Nanu și Emil Drăgănescu