Papp a jucat rupt și a “rupt” seria meciurilor cu Sepsi

Papp a jucat rupt și a “rupt” seria meciurilor cu Sepsi

Lui Paul Papp îi plac momentele dificile iar fotbalistul Petrolului tocmai s-a remarcat în astfel de situații. Fundașul Petrolului a marcat golul victoriei cu Sepsi, a salvat echipa de primirea unui gol după o gafă a lui Keita și l-a protejat pe Adrian Mutu de eventuala cerere de demisie din partea tribunelor. Mai mult, veteranul Petrolului a jucat cu o mână bandajată din cauza faptului că și-a rupt degetele. Datorită reușitei sale Petrolul a reușit, în premieră, să învingă Sepsi pe teren propriu și să obțină o mică revanșă față de trupa covăsneană după ce aceasta a chinuit Petrolul sezonul trecut, atât în cupă cât și în campionat.

Paul Papp:,,Am avut spirit, atitudine, motivație, am avut o perioada mai slabă, mai proastă, nu trebuia să fie așa, dar în viața unei echipe se întâmplă. Toată săptămâna premergătoare jocului mi-am repetat că voi da gol și am reușit. Am câteva degete rupte, dar nu mai contează, ăsta e fotbalul, îmi place ceea ce fac, sunt motivat și sper să joc cât mai mult. Ne dorim ca după această victorie să fii trecut de momentul slab pe care l-am avut și de aici încolo să facem rezultate pozitive. După gol m-am dus direct la Mutu pentru că știu cât a suferit pentru noi toată perioada asta, știu cât muncește, câte sacrificii face pentru noi și noi, la rândul nostru, facem pentru echipă, pentru club. Era un moment dificil, dar uite că ne-am unit și am scos un rezultat bun”, a declarat Papp după meci.

Nu atitudinea, ci spiritul a contat să câștigăm după o perioadă foarte grea. Așa a declarat Adrian Mutu, antrenorul Petrolului, după succesul împotriva lui Sepsi:,, Am fost un pic zdruncinați că am pierdut play-off-ul. Atitudine bună am avut și când am pierdut. Băieții s-au descătușat și s-a văzut. Am făcut un meci bun în fața unei echipe grele. Acum putem să pregătim și mai bine play-out-ul. Dacă nu ai rezultate presiune e mereu, despre ce vorbim. În fotbal rezultatul duce echipa dintr-o zonă în alta. Chiar dacă nu am câștigat de trei meciuri, echipa a jucat un fotbal bun. A fost o bucurie a noastră a tuturor, așa a simțit Paul. Încep și ei să mă cunoască mai bine”, a declarat Adi Mutu.

Datorită acestui succes, Petrolul a terminat sezonul regulat pe locul 9, cu un total de 40 de puncte. Cum, însă, conform regulamentului, la intrarea în play-out bilanțul se va înjumătăți, formația noastră va porni la drum cu 20 de puncte, fără să beneficieze de rotunjire (primul criteriu de departajare în eventualitatea unei egalități la final de stagiune. Sepsi, Hermannstadt, Farul și Politehnica Iași sunt echipele care își rotunjesc punctajul înainte play-out).

Virgil Nanu, CJ Prahova: „Lucrările de modernizare la Spitalul „Buna Vestire” avansează rapid!”

Conform fcpetrolul.ro, Petrolul va susține, în mod cert, primul joc din play-out pe teren propriu, partidele primei etape fiind programate să se deruleze în intervalul 14-17 martie. De asemenea, în cele 9 runde ale play-out-ului, „galben-albaștrii” vor juca de cinci ori pe „Ilie Oană” și de patru ori în deplasare. Două dintre partidele de „acasă” vor fi „legate”, în etapele 5 și 6. La acest moment sunt certe următoarele confruntări: cu Sepsi (etapa 3, Ploiesti), FC Hermannstadt (etapa 4, Sibiu), Gloria Buzău (etapa 5, Ploiești), Otelul Galați (etapa 8, Ploiești), Politehnica Iași (etapa 9, deplasare). Sursa foto:fcpetrolul.ro/razvan pasarica

Consiliul Judetean investeste 28 milioane de euro in centrale fotovoltaice care vor asigura autonomia energetica a localitatilor din judet

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191