
Patru parcometre din Ploiești au fost sparte în noaptea de marți spre miercuri. Poliția a demarat o anchetă, iar primarul Ploieștiului a anunțat achiziționarea de 30 de parcometre noi.
Spargerea a fost constată de către un angajat al SGU Ploiești, societatea care administrează parcările publice din oraș. Suma totală de bani sustrasă din aparate este de 210 lei. În plus, parcometrele au fost distruse.
,,Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, în dimineața zilei de 28 mai a.c, de către un angajat al unei societăți comerciale din oraș cu privire la faptul că din mai multe parcometre amplasate pe domeniul public au fost sustrase casetele destinate colectării banilor.
În urma sesizării, a fost constituită de îndată o echipă operativă, care s-a deplasat la fața locului pentru verificarea aspectelor semnalate.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că patru parcometre, amplasate pe diferite străzi din municipiu, au fost distruse, iar casetele de bani din interiorul acestora au fost sustrase.
Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la aproximativ 210 lei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care faptele au fost comise, identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale care se impun,, a transmis IPJ Prahova.
Miercuri, după spargere, primarul Mihai Polițeanu a anunțat că SGU a organizat și încheiat o licitație pentru achiziționarea de 30 de parcometre noi.
Potrivit acestuia, cele funcționale acum sunt vechi și se strică des.




Consilierul local PNL Valentin Niculcea acuză Primăria Ploiești că nu a virat la timp banii pentru utilități, iar Școala „Nicolae Bălcescu” ar fi rămas, astfel, fără curent!
AUR și-a stabilit candidații pentru alegerile locale din 2028: Adrian Axinia vizează șefia CJ Prahova, iar Andrei Gușă, Primăria Ploiești
Consilierul municipal Mihai Apostolache îl acuză pe Polițeanu de sfidarea Consiliului Local și a ploieștenilor




