Iepele Daiana și Easy au fost campioanele zilei pe Hipodromul Ploiești. Principalele puncte de atracţie ale reuniunii de duminică, Premiul Speranţelor la Trap şi, mai ales, Derby-ul de Galop organizat în parteneriat cu Jockey Club Român în premieră la Ploieşti, au fost urmărite de aproximativ 1000 de spectatori! Premiul Speranţelor, rezervat celor mai buni 8 trăpaşi în vârstă de 2 ani, a fost câştigat fără emoţii de iapa Daiana (driver Adrian Marciu, proprietar Manox Therm), care devine, astfel, favorită şi la Premiul Cailor de 2 ani – „Regele Carol I”, principala cursă a reuniunii din 6 octombrie.
Derby-ul de Galop, cursă organizată din nou după o pauză de 64 de ani, a avut, la rându-i o câştigătoare detaşată, iapa Easy Sea (jocheu Nurhay Zyulkyuf, proprietar Georgiana Mazilu) impunându-se cu un avans considerabil în faţa urmăritoarelor Rania (jocheu Carina Şerban, proprietar RNP Romsilva Herghelia Cislău) şi Duchess (jocheu Valentin Atanasov, proprietar RNP Romsilva Herghelia Cislău).
În celelalte curse de trap ale zilei s-au impus Perseus (driver Adrian Marciu, proprietar Laurenţiu Matei) – Premiul Ortoza, Zircon LV (driver şi proprietar Viorel Gheorghe) – Premiul MedLife-Spitalul Lotus, Indigo (driver AlinTronaru, proprietar Tiberuiu Barbu) – Premiul Orologiu şi General de Bry (driver Adrian Marciu, proprietar Lola Manea) – Premiul Jockey Club Român.
În celelalte două curse de galop ale reuniunii s-au impus Unowho (jocheu Arif Asenov, proprietar Omer Memur) – Premiul „Constantin Argetoianu şi Hear Me Roar (jocheu Valentin Atanasov, proprietar Ştefan Răsvan Auraş) – Premiul de Toamnă Jockey Club. Următoarea reuniune hipică oficială este programată duminică, 6 octombrie, atunci când se vor ţine Premiul Cailor de 2 ani – „Regele Carol I” şi Premiul Agriculturii.
Pentru Daiana a fost Easy să câștige cursa
Sport
16 septembrie 2024, 13:21