„Pentru prima dată în istorie”. Ucrainenii au doborât un elicopter rus și au avariat altul cu rachete trase dintr-o dronă marină

„Pentru prima dată în istorie”. Ucrainenii au doborât un elicopter rus și au avariat altul cu rachete trase dintr-o dronă marină

Spionajul militar ucrainean (GUR) a anunțat marți că a reușit o „lovitură istorică” – distrugerea „pentru prima dată în lume” a unei ținte aeriene folosind o dronă navală Magura V5. Mai precis, soldații ucraineni au distrus un elicopter rusesc și au avariat altul cu rachete lansate de pe o dronă marină în Marea Neagră.

S-a finalizat renovarea statuii lui Mihai Viteazul, din Ploiesti: Un simbol al respectului fata de istorie si comunitate

„La 31 decembrie 2024, soldații unității speciale a GUR a Ministerului Apărării al Ucrainei «Grupul 13» au distrus pentru prima dată în istorie o țintă aeriană folosind o dronă navală de atac Magura V5 echipată cu rachete.

Exclusiv/ DSP, in control inopinat la Halele Centrale din Ploiesti. Imagini cu impact emotional!

În timpul bătăliei din Marea Neagră de lângă Capul Tarhankut, în Crimeea ocupată temporar, un elicopter rus Mi-8 a fost distrus prin utilizarea rachetelor R-73 «SeeDragon». Un alt elicopter inamic similar a fost lovit și a reușit să ajungă înapoi la baza sa aeriană”, a transmis marți GUR într-un comunicat, postând și o filmare a acțiunii.

Exclusiv/ Crin Antonescu vine joi în Prahova. Întâlnire cu primarii PSD și PNL

În imaginile publicate de spionajul militar ucrainean, filmate din drona marină, se vede cum aceasta este atacată dintr-un avion, iar apoi dintr-un elicopter, în timp ce proiectilele lovesc apa mării lângă aparatul amfibiu.

Drona Magura V5, care, conform GUR, este echipată cu rachete, lansează proiectile care reușesc să lovească un elicopter, aparatul de zbor fiind urmărit pe traiectoria sa până când se prăbușește în mare.

Un alt aparat de același tip – Mi-8 – este lovit cu altă rachetă, însă acesta reușește să ajungă înapoi la baza aeriană de unde a decolat, a mai precizat spionajul militar ucrainean.

Este prima dată în lume când un aparat de zbor este lovit cu rachete lansate dintr-o dronă marină, precizează GUR.

Dronele marine Magura V5 dezvoltate de Ucraina sunt o armă din ce în ce mai redutabilă în Marea Neagră, reușind până acum să scufunde mai multe nave de război rusești.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191