Peter Szijjarto: Ungaria va deveni în curând al doilea cel mai mare producător de acumulatori electrici din lume

Peter Szijjarto: Ungaria va deveni în curând al doilea cel mai mare producător de acumulatori electrici din lume

Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe de la Budapesta, a declarat, miercuri, la Beijing, că datorită investițiilor companiilor din est Ungaria se află pe locul patru la producția de de acumulatori electrici, iar în curând va deveni al doilea cel mai mare producător de acumulatori electrici din lume, transmite „Motivul pentru care nu ne-am stabilit obiectivul de a fi lider mondial este că liderul mondial este China”, a spus ministrul.

Cât ne costă distracția de Sărbători: Primăria Ploiești plătește o sumă modică (10.000 lei). „Grosul” îl suportă Consiliul Județean, 150.000 lei

La forumul internaţional al iniţiativei «O centură, un drum», şeful diplomaţiei maghiare a spus că Ungaria este cel mai bun exemplu de cooperare reciproc avantajoasă între est şi vest, o ţară care a depus eforturi uriaşe pentru a deveni un important punct de convergență pentru investiţii din ambele direcţii.

Proiectul de construire a centurii Bușteni – Azuga, în atenția președintelui CJ Prahova, Virgiliu Nanu

Totodată, ministrul ungar de externe a subliniat că toate cele trei mărci germane de autovehicule premium vor avea baze de producție în Ungaria, mai arată sursa citată.

Clanul Mitel Ep. 1/ Elena Radu, agresoarea din Ploiesti, este fiica unui camatar arestat

De asemenea, el a ținut să sublinieze că cei mai mari zece producători de acumulatori electrici din lume sunt reprezentanți de companii din est, iar cinci dintre aceste companii au oferit deja încrederea lor Ungariei, printre care şi cea mai mare întreprindere din acest sector, compania chineză CATL.

Acestui lucru i se datorează faptul că, în ciuda populaţiei sale, care o poziționează pe locul 95 în lume, Ungaria se situează în prezent pe locul patru în clasamentul global al capacităţii de producţie a acumulatorilor, urmând să urce în curând pe locul al doilea, a subliniat Peter Szijjarto.

„Motivul pentru care nu ne-am stabilit ca obiectiv să fim lider mondial este că liderul mondial este China”, a conchis ministrul, referindu-se la capacitatea de producție a acumulatorilor.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191