Petrolistele au urcat pe podium

Petrolistele au urcat pe podium

Petrolistele de la scrimă și gimnastică au urcat pe podiumul de premiere la competițiile la care au concurat. Două floretiste de la CS Petrolul Ploiești au evoluat bione la Maratonul Scrimei Clujene, competiție care a avut loc recent și la care au luat startul peste 350 de sportivi din Ucraina, Ungaria şi România. Astfel, Pelaghie Andreea a adus trofeul la Ploieşti la categoria U9, iar Stănescu Antonia a venit acasă cu medalia de bronz la categoria U13.

“Este cunoscut faptul că, în cadrul competițiilor, experiențele acumulate de sportivi întăresc încrederea şi dorința de a se autodepăşi, lucru pe care scrimerii Clubului Sportiv Petrolul Ploieşti l-au demonstrat la toate categoriile”, a precizat antrenorul Claudiu Moldanschi pentru cspetrolulploiesti.ro.

Și gimnastele clubului petrolist s-au remarcat prin două medalii de bronz adjudecate la Cupa Andreea Raducan. ”Cea mai frumoasă competiție de gimnastică pentru junioarele cele mai mici”, în opinia fostei mare gimnaste Corina Ungureanu. Alexandra Ionita, 10 ani, a venit pe locul 3 la bârnă aceași poziție reușind-o și echipa petrolistă de pitice, în vârstă de 9 ani.

Au mai concurat Frangulea Carla, Amira Sandu, Thea Olaru si Floreșteanu Alexandra cu plusuri și minusuri, așa cum a afirmat pe o pagină de socializare antrenoarea Corina Ungureanu. Pentru gimnastele Petrolului urmează în data de 31 mai Cupa Nadia Comaneci, concurs dedicat junioarelor 3 și 2.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191