Petrolul repetă la Sfântu Gheorghe

Petrolul repetă la Sfântu Gheorghe

Petrolul repeta deplasarea la Sf. Gheorghe, acolo unde a jucat și în ultima partidă de campionat, de data aceasta pentru un joc de verificare, ce se va disputa, de la ora 13.00. Cele două echipe vor profita, astfel, de pauza din Superliga, Cristiano Bergodi și Nicolae Constantin căutând să reobișnuiască echipele cu ritmul de joc, dar și să testeze noi jucători.

Seria amenințărilor paraditorului „Portocală” continuă. Alți martori din dosar vorbesc despre pistolul pe care Negulescu il flutura in fata „victimelor”

Întâlnirea se va disputa pe arena secundă a covăsnenilor și va fi una cu „porțile închise”, accesul publicului spectator nefiind permis. Pentru acest joc, tehnicienii „lupilor” nu vor miza pe Vali Țicu și Mario Bratu, cei doi primind două zile libere, în condițiile în care ei, spre deosebire de colegii lor, au fost în activitate în această perioadă, onorând convocările la reprezentativele „U21” și „U20”.

Ploieşteanca Alexandra Bălan a câştigat un Oscar pentru cel mai bun film de animație. Alexandra are 32 de ani şi a fost elevă a Colegiului A.I. Cuza

S-a aflat și ultima necunoscută a lunii decembrie, anume ziua și ora de disputare a partidei cu U Craiova 1948, din etapa a treia a fazei grupelor Cupei României. Astfel, întâlnirea, ce se va juca pe „Ilie Oană”, a fost programată pentru data de 6 decembrie, de la ora 19.00, la fel ca și celelalte două partide ale Grupei A, Sepsi OSK – FC Voluntari și Unirea Slobozia – Dinamo București.Sursa:fcpetrolul.ro

Mărturii ale părinților și rudelor copiilor consumatori de droguri: „În spitalele noastre îi internează o săptămână pentru că nu au paturi. Solicitarea este atât de mare”/ „Și eu sunt mama unui copil care se droghează, care acum e la pușcărie”/ „Fratele meu nu este la pușcărie, este în groapă”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191