Petrolul se află într-o companie selectă

Petrolul se află într-o companie selectă

Petrolul Ploiești a făcut scor cu Concordia Chiajna, în etapa a 10-a din Liga de Tineret, Seria Est. Trupa antrenată de Laurențiu Tureac s-a impus cu 6-0 și grație acestui succes și-a îndeplinit obiectivul stabilit:calificarea în play-off-ul campionatului. Petroliștii au controlat meciul de la un capăt la altul, iar formația ilfoveană, antrenată de Laurențiu Diniță, nu a avut nici o ocazie clară de gol. Unica reușită a primei reprize a venit de la Mihnea Rădulescu care a înscris din careul mic după o pasă venită de la Raul Bucur.

Activitatea Lukoil Ploiesti, in pericol, din cauza embargoului UE asupra titeiului rusesc?

Petroliștii au mai ratat câteva șanse în prima repriză, însă în partea a doua ei au găsit drumul spre plasa porții adverse. Au mai înscris fundașul Tudor Catargiu, mijlocașul Rădulescu din nou, dar de la 11 metri, atacantul Bucur și mijlocașii Adelin Dinu și Ionuț Zaharia. Petrolul este în play-off-ul campionatului și la acest moment ocupă locul 4, cu 19 puncte. Până la play-off Petrolul mai are de jucat meciuri și următorul va fi, pe 30 octombrie, în deplasare, la FCSB. Partida de pe stadionul Rafinăriei OMV Brazi a fost urmărită și de Bogdan Vintilă, cel care a fost la Brazi, cel mai probabil în dublă postură:scouter și oficial al FCSB-ului.

Aviz amatorilor! O consilieră USR a construit ilegal un bloc între case. Verdict final al instanței

Alături de Petrolul alte cinci echipe din seria est vor evolua în play-off-ul competiției: Farul, FCSB, Rapid, Sport Team și CSA Steaua. Voluntari, Chiajna, Poli Iași și Dinamo erau echipele ce mai aveau șanse matematice de a se clasa în primele 6 înainte de startul rundei, însă rezultatele obținute în această etapă, alături de jocul rezultatelor nu le-au fost favorabile.

In atentia ITM Prahova! Angajatii fabricii Christof Industries, din Brazi, se afla intr-o situatie disperata. Trimisi la munca in strainatate, dar neplatiti!

Clasament – Seria EST

1.Farul Constanța 23p.

2.FCSB 22p.

3.FC Rapid 1923 22p.

4.ACS Petrolul 52 19p.

5.ACS Sport Team 17p.

6.CSA Steaua 16p.

7.Politehnica Iași 12p.

8.FC Voluntari 11p.

9.SC Dinamo 1948 10p.

10.Concordia Chiajna 9p.

11.AFC Botoșani 4p.

12.LPS Buzău 3p.