
Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” Ploiești a anunțat acordarea Plachetei „Mihai Viteazul” pentru anul 2026 vicepreședintelui raionului Glodeni din Republica Moldova, Ion Cojocari, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa la promovarea memoriei istorice a Domnitorului Mihai Viteazul pe traseul simbolic al Unirii de la 1600.
Potrivit informațiilor oferite de Mircea Cosma, distincția recompensează anual o singură personalitate care s-a remarcat prin acțiuni concrete dedicate promovării faptelor marelui voievod atât în țară, cât și peste hotare.
Ceremonia de înmânare a plachetei va avea loc la Cobani, pe 30 mai 2026, în fața bustului lui Mihai Viteazul realizat inclusiv prin sprijinul lui Ion Cojocari. Evenimentul va fi organizat cu prilejul sărbătoririi Zilei Românilor de Pretutindeni.
În cadrul proiectului desfășurat pe malul stâng al Prutului, Ion Cojocari s-a implicat în amplasarea mai multor plăci comemorative dedicate Drumului Unirii, la Cobani, Costești și Corpaci, contribuind la consolidarea unei rețele simbolice de repere istorice legate de campaniile lui Mihai Viteazul spre Hotin.
Reprezentanții SMV Ploiești au amintit că, în anul precedent, aceeași distincție a fost acordată primarului comunei Tomșani pentru realizarea bustului ecvestru al Intregitorului amplasat în centrul localității.




VIDEO: Cum a reușit un ONG să racordeze la apă zeci de locuințe din Mimiu, după ce Primăria Ploiești a refuzat de două ori
Murim de râs! Soția primarului din Breaza, Bogdan Novac — fost haștagist USR-ist vopsit în PNL —, a ajuns să atace vechea gardă liberală după nominalizarea lui Adrian Veștea ca premier. Ce o recomandă pe influencerița Loredana să aibă opinii politice?
Tensiuni politice la Ploiești: Viceprimarul Săraru (AUR) solicită clarificări publice primarului Polițeanu privind agenda LGBT: „Susțineți un marș LGBT în Ploiești?”




