
Petrolul Ploiești dă startul unui nou sezon în play-out-ul Superliga urmând să joace vineri, 14 martie, de la ora 17:00, pe Arena Ilie Oană, contra lui FC Botoșani. Înaintea acestui joc lotul Petrolului a fost la Școala Gimnazială ,,Sf. Vineri” Ploiești pentru a socializa cu elevii și elevele acestei instituți. Cei mici, dar și cei mai mari s-au pregătit de acest eveniment cu telefoanele din dotare, cu fulare, tricouri, steaguri, însă n-au lipsit nici caietele, cariocile și mingile pe care petroliștii să-și pună semnăturile.
Lupii au fost întâmpinați cu urale, s-au așezat frumos în băncile puse special pentru această întâlnire și au dat drumul la treabă. Băieții au fost amabili cu toți și le-au oferit elevilor bilete de intrare la partida de mâine, Petrolul – FC Botoșani. Printre cei mai solicitați pentru amintiri au fost atacantul Gicu Grozav și mijlocașul Sergiu Hanca. Lui Grozav i-a plăcut istoria în școală, iar el și colegii săi pot scrie istorie dacă vor câștiga play-out-ul. În schimb, Hanca a fost tare la mate și crede că e mai greu pe banca de rezerve decât în cea de la școală.
Gicu Grozav:,,E frumos din nou la școală, chiar mi-era dor. În școală mi-a plăcut istoria, eram fascinat de această materie. Ne bucurăm că cei mici au venit în număr mare, de aceea facem astfel de acțiuni să-i motivăm cumva să vină la stadion și îi așteptăm în număr cât mai mare. În play-out va fi o luptă grea dar putem să câștigăm play-out-ul”.
Sergiu Hanca:,,A fost emoționant, nu am mai fost de mult în banca, la școală, dar ne bucurăm mult că facem copii fericiți și îi așteptăm la meci. Cât timp am fost elev am învățat bine, cel mai mult mi-a plăcut matematica. E mai greu pe banca de rezerve decât în banca de la școală pentru că la fotbal sunt emoții de meci, să câștigi, e mai complicat pe când la școală trebuie să stai și să aștepți. Începem un nou play-out, suntem pregătiți, luăm pas cu pas fiecare meci și ne dorim să iasă ceva frumos”.
Virgil Nanu, CJ Prahova: „Lucrările de modernizare la Spitalul „Buna Vestire” avansează rapid!”