Vladimir Putin are o grămadă de probleme cauzate de incursiunea surprinzătoare a armatei ucrainene în regiunea rusească Kursk, dar, în acest weekend, el s-ar putea să se bucure de un alt gen de câștiguri teritoriale, relatează Politico. Și nu este vorba despre consecințele ofensivei ruse din Donbas, ci despre rezultatul alegerilor regionale din estul Germaniei, care ar putea declanșa un cutremur politic ce se va resimți cu mult dincolo de granițele țării.
Partide prietenoase cu Rusia din trei landuri germane – Brandenburg, Saxonia și Turingia – au mari șanse să câștige alegerile pentru adunările legislative din aceste landuri. Două dintre voturi vor avea loc duminică.
Cine va conduce cele mai importante 3 Comsii din Primăria Ploieşti: Buget, Patrimoniu şi Urbanism
Partidul pro-rus Alternativa pentru Germania (AfD) are șanse bune să termine pe primul loc în toate cele trei landuri. Cu nou-formata Alianță Sahra Wagenknecht (BSW) de stânga care continuă să crească rapid în sondaje, Moscova ar putea să își restabilească legături puternice cu zona vaste din fosta Germanie de Est – o regiune pe care a dominat-o timp de mai mult decenii în timpul Războiului Rece.
O victorie copleșitoare a extremiștilor în Germania ar arăta cât de mult au eșuat eforturile politicienilor moderați de a uni Estul cu Vestul țării și ar perturba și mai tare coaliția tripartită și așa slăbită care conduce Germania.
O victorie mare a extremiștilor și populiștilor ar fi și o victorie personală pentru Putin: liderul Rusiei și-a petrecut prima parte a vieții sale de spion KGB în Dresda anilor 1980′, o experiență care l-a lăsat cu o fascinație pentru Germania. Un biograf l-a numit pe Putin odată „germanul de la Kremlin”.
În orice caz, partidele prietenoase cu Moscova, de la ambele capete ale spectrului politic, ar urma să câștige cel puțin 50% din voturi în alegerile din cele trei regiuni, potrivit sondajelor. Doar în Turingia, aceste partide vor atrage în total 65% din voturi, AfD urmând să încheie pe primul loc cu aproximativ 30% din voturi.
Ascensiunea partidelor extremiste și populiste în estul Germaniei
Cu toate că nu toate partidele sunt la fel de pro-ruse precum AfD, ele împărtășesc două idei susținute de extrema dreaptă: faptul că NATO ar fi parțial de vină pentru războiul din Ucraina și că o soluție pașnică a conflictului ar fi fost posibilă dacă Occidentul ar fi abordat problema diplomației mai serios.
Ascensiunea rapidă a AfD și alte partide populiste în Germania de Est arată că abordarea partidelor de centru, care au dominat viața politică din această regiune de la reunificare, a eșuat în mod spectaculos.
Atât Verzii, cât și cei din Partidul Liber Democrat (FDP), cele mai mici formațiuni politice din coaliția națională a Germaniei, ar putea fi înlăturate din parlamentele tuturor celor trei landuri, ceea ce înseamnă că nu vor câștiga nici măcar 5% din voturi, potrivit sondajelor.
„Partidele democrate – SPD, CDU și chiar și Verzii – nu au reușit cu adevărat să își consolideze poziția în Est așa cum au făcut-o în Vest, iar asta înseamnă că este mult mai ușor, bineînțeles, pentru un partid ca AfD să se strecoare și să profite de un electorat mai volatil”, a explicat Johannes Kiess, sociolog de la Universitatea din Leipzig.
Populația din Est se simte frustrată de politicienii care conduc țara și care tratează regiunea, ce reprezintă doar o cincime din fosta Germanie de Vest ca populație, ca pe „ceilalți”.
„Trebuie să explicăm lucrurile puțin mai mult în Est decât în Vest, dar sunt bucuros să o fac și îmi place să merg acolo”, a spus liderul Uniunii Creștin Democrate (CDU) Friederich Merz într-un interviu în luna mai, referindu-se la poziția intransigentă a partidului său față de Rusia.
Cu toate că Merz a spus că vor încerca să câștige alegerile din toate cele trei landuri, obiectivul pare acum aproape imposibil de realizat. Chiar și în Saxonia, unde CDU pare să conducă cu câteva procente, AfD se poziționează mai bine în unele dintre cele mai recente sondaje.
„SUA sunt o superputere în declin care se luptă să își mențină hegemonia globală”
Mai mult, s-ar putea ca șansele de victorie ale CDU să fie ținute în viață datorită premierului landului Michael Kretschmer, care nu vrea ca Germania să cheltuie miliarde pe ajutoarele militare pentru Ucraina, discuțiile de pace dintre Moscova și Kiev fiind una dintre piesele centrale ale campaniei sale electorale.
Kretschmer a vizitat Moscova în 2021, invitându-l pe Putin să vină la Dresda, acolo unde liderul rus lucra când Zidul Berlinului a căzut. „Ar fi o mare onoare, excelență, să vă întâmpin în Saxonia”, i-a spus Kretschmer lui Putin la acea vreme.
Cu toate că sunt puțini germani din Est care au o părere bună despre Putin, populația nu a ieșit încă de sub influența a zeci de ani de propagandă anti-occidentală. Pentru mulți, Moscova nu este mai rea decât Washingtonul, pe care politicienii populiști îl acuză că lucrează pe ascuns pentru a-și îndeplini propriile obiective în Ucraina.
„SUA sunt o superputere în declin care se luptă să își mențină hegemonia globală”, a spus Sahra Wagenknecht, populista de stânga care conduce BSW.
„Avem nevoie de o ordine europeană pentru pace care include Rusia”, a spus luna aceasta actualul premier al Turingiei, Bodo Ramelow, una dintre vocile cele mai critice la adresa Rusiei din partidul Die Linke (Stânga). „Toate țările participante ar trebui să se pună de acord asupra unui pact de non-agresiune și să formeze o comunitate de apărare.”
Criticii resping astfel de propuneri pe care le cataloghează drept „naive”. Încercările de a opri transferul de armament pentru Ucraina și de a convinge Kievul să își retragă trupele de pe front și să cedeze teritorii este exact ceea ce își dorește Moscova și justifică invazia Ucrainei.
Victoria AfD ar declanșa un cutremur politic cu posibile efecte negative în Ucraina
Cel mai mare pericol îl reprezintă, însă, AfD, a cărui victorie ar declanșa un cutremur politic ce s-ar resimți mult mai departe de granițele Germaniei, dacă partidul câștigă în toate cele trei landuri.
După atacul cu cuțitul al unui imigrant din Siria cu legături cu Isis de săptămâna trecută în Solingen, șansele de victorie ale AfD au crescut încă și mai mult.
Legăturile AfD cu Moscova sunt bine documentate. Înainte de alegerile europarlamentare din iunie, autoritățile germane au expus o operațiune rusă de influență care viza unul dintre principalii candidați ai AfD. Chiar și așa, partidul a terminat pe locul 2 cu 16% din voturi și a avut o evoluție bună în special în Est.
Mulți politicieni AfD nu își ascund afinitatea față de regimul autoritar al lui Putin. Björn Höcke, liderul AfD din Turingia pe care mulți îl văd ca fiind nașul spiritual al partidului, a spus că dacă va deveni vreodată cancelarul Germaniei, prima sa vizită va fi la Moscova.
Dacă acest lucru se va întâmpla vreodată, ceea ce pare foarte puțin probabil în acest moment, Putin probabil l-ar vizita primul. Înainte ca relațiile dintre Moscova și Berlin să se răcească, Putin vizita deseori Germania, inclusiv orașul Dresda.
„Să fiu sincer, eu vin la Dresda cu un sentiment special”, a spus Putin în timpul unei vizite în Dresda din 2009, în care a primit Ordinul Sfântului Gheorghe, o decorație acordată în onoarea unor personalități importante care „luptă pentru binele lumii”.
„Acesta este fără îndoială unul dintre centrele culturii europene, un oraș cu o istorie bogată și un șarm propriu special”, a mai spus Putin despre Dresda.