Poporul care nu a văzut niciodată un televizor sau o mașină. Povestea oamenilor evacuați de pe cea mai îndepărtată insulă

În octombrie 1961, cei 264 de locuitori ai insulei Tristan da Cunha, considerată cea mai izolată insulă locuită din lume, au fost nevoiți să își părăsească locuințele după o erupție vulcanică devastatoare. Pentru mulți dintre ei, evacuarea a însemnat și primul contact cu lumea modernă.

VIDEO/ Marile proiecte de infrastructură din Prahova: Virgiliu Nanu, explicații raportate la realitatea din teren

Povestea oamenilor care au trăit departe de civiliație

Situată în mijlocul Oceanului Atlantic de Sud, la peste de kilometri de orice alt teritoriu locuit, insula britanică era accesibilă doar după o călătorie cu vaporul care dura aproximativ șapte zile. Comunitatea trăia într-o relativă autonomie, departe de schimbările care au transformat restul lumii în ultimele secole, potrivit BBC. 

Deputatul AUR Andrei Gușă desființează administrația Polițeanu după scandalul ArtTown: „Ploieștiul are probleme cu spitalele și termoficarea, iar ei dezbat draci și capete de mort pe școli!”

Pe 10 octombrie 1961, vulcanul insulei, considerat inactiv de peste 150 de ani, a început să erupă. Locuitorii au auzit mai întâi zgomote puternice, apoi au observat cum pământul se crapă în apropierea satului principal, Edinburgh of the Seven Seas.

În plină criză economică, Ministrul USR Irinel Darău anunță majorarea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al IAR Brașov, de la 4.720 de lei la 20.400 de lei

Martorii au povestit ulterior că fisurile din sol au fost urmate de fum și lavă, iar întreaga zonă a început să fie zguduită de cutremure repetate.

Insularii s-au refugiat inițial pe insula vecină Nightingale, folosindu-și bărcile de pescuit. A doua zi au fost salvați de un vas olandez aflat întâmplător în apropiere și evacuați de urgență.

O lume complet necunoscută

Ajunși în Anglia, locuitorii din Tristan da Cunha au fost cazați într-o fostă bază militară de lângă ța dintre viața lor și cea din Marea Britanie era uriașă. Mulți nu văzuseră niciodată o mașină, o bicicletă, un televizor sau magazine. Pe insulă nu exista o economie bazată pe bani în sensul obișnuit, iar majoritatea nevoilor erau acoperite prin agricultură și pescuit.

Adaptarea nu a fost deloc ușoară. Clima industrială a Angliei, cu fum și poluare, i-a surprins pe noii veniți, obișnuiți cu aerul curat al Atlanticului de Sud.

De asemenea, programul de lucru fix, specific societății industrializate, era foarte diferit de ritmul vieții de pe insulă, unde activitățile erau dictate de vreme și de natură.

Una dintre cele mai mari provocări a fost dependența de bani pentru toate aspectele vieții cotidiene. Pe Tristan da Cunha, locuitorii își cultivau propriile legume și își procurau hrana prin pescuit, fără a depinde permanent de cumpărături.

Mulți dintre ei au declarat că nu s-au simțit niciodată cu adevărat acasă în Anglia și că le lipsea libertatea de pe insulă.

Chiar dacă majoritatea își doreau să revină acasă, tinerii au descoperit și aspecte pe care le-au apreciat.

Moda occidentală, costumele elegante, pick-up-urile și muzica country americană au devenit rapid populare printre adolescenții evacuați. Unii dintre ei au învățat dansuri moderne precum twistul și locomotion, renunțând temporar la valsurile tradiționale.

Un vot aproape unanim pentru întoarcere

După ce specialiștii au concluzionat că vulcanul nu mai reprezenta un pericol imediat, autoritățile britanice au organizat un vot pentru a afla dacă locuitorii vor să rămână în Anglia sau să se întoarcă pe insulă.

Rezultatul a fost categoric: 148 de persoane au votat pentru revenirea pe Tristan da Cunha, iar doar cinci au ales să rămână în Marea Britanie. Așadar, în noiembrie 1963, majoritatea comunității s-a întors acasă.

La revenire, locuitorii au descoperit că satul fusese afectat mai puțin decât se temuseră. Lava ocolise în ultimul moment zona principală și se vărsase în ocean, iar multe dintre case erau încă în picioare.

Pentru insulari însă, adevăratul motiv al întoarcerii ținea de stilul lor de viață.

„O viață liberă”, spunea una dintre localnice când a fost întrebată ce așteaptă cel mai mult de la întoarcerea pe insulă. Acolo își puteau pescui singuri hrana, își cultivau propriile recolte și trăiau într-o comunitate extrem de unită.

Astăzi, Tristan da Cunha rămâne unul dintre cele mai izolate locuri locuite de pe glob, iar erupția din 1961 este încă privită ca momentul care a adus pentru prima dată mica comunitate în contact direct cu lumea modernă.