Există deja depusă în Parlament o iniţiativă legislativă care se referă la anumite beneficii pe care le-ar putea avea prosumatorii în perioada următoare. Spre exemplu, cine produce mai multă energie decât are nevoie ar putea să doneze acest surplus câte o persoană fizică sau juridică. Ar putea să dea energie câtre o şcoală, un spital sau către un membru din familia sa. De asemenea, mai există o prevedere care spune că cei care produc mai multă energie decât au nevoie ar putea în acest fel să compenseze factura de gaze dacă există acelaşi furnizor.
De cealaltă parte, autorităţile se gândesc la anumite limitări pentru că în ultima perioadă a crescut foarte mult numărul de prosumatori. ANRE spune că în perioada următoare ar trebui să existe o limitare a capacităţii instalate. Cu alte cuvinte, fiecare să îşi monteze panouri fotovoltaice astfel încât să fie asigurat propriul consum, dar să nu monteze mai mult pentru că există riscul ca reţeaua să fie dezechilibrată.
Avem peste de prosumatori, acestea erau datele la finalul lunii iulie. Aceştia aveau instalate panouri ce însumează o capacitate de peste de megavaţi, cât 1,5 reactoare de la Cernavodă şi sunt şanse ca până la finalul anului să depăşim numărul de prosumatori.