Prefectul Emil Drăgănescu, raport de activitate: Am reuşit în 3 luni de colaborare cu Virgiliu Nanu (CJ) cât nu s-a reuşit în ultimii 4 ani. Fosta conducere a CJ, inexistentă

Prefectul Emil Drăgănescu, raport de activitate: Am reuşit în 3 luni de colaborare cu Virgiliu Nanu (CJ) cât nu s-a reuşit în ultimii 4 ani. Fosta conducere a CJ, inexistentă

După o perioadă îndelungată marcată de lipsa de colaborare între Prefectură și Consiliul Județean Prahova, în ultimele trei luni sub conducerea prefectului Emil Dragănescu și președintelui Consiliului Județean, Virgiliu Daniel Nanu, județul a înregistrat progrese semnificative.

LISTA LUI SOROS. Cine sunt oamenii care au schimbat România, cu sau fără voia noastră: miniștri, demnitari de rang înalt, jurnaliști

Această schimbare de abordare a dus la deblocarea unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea regiunii, în domenii cheie precum infrastructura, sănătatea, mediul înconjurător și economia locală, cu rezultate vizibile într-un timp foarte scurt.

VIDEO/ George Simion: „Mircea Cosma mi-a propus în 2016 să devin parlamentar, pentru prima oară. Ne unesc proiectele unioniste pentru Basarabia”

Iată raportul de activitate transmis de prefectul județului, Emil Drăgănescu:

Consiliul Județean Prahova deblochează proiectul gazelor naturale pe Valea Slănicului: investiția de 60 de milioane de euro avansează

În ultimele 3 luni am avut o activitate intensă cu multe realizări și cu o concluzie foarte clară;

Parteneriatul,inexistent până la alegerea lui Virgiliu Daniel Nanu,cu Consiliul Județean Prahova a generat în 3 luni mai multe proiecte și realizări decât în câțiva ani anteriori!

Am urmărit cu prioritate să mă implic in cele 3 mari domenii la care Județul Prahova suferă,și-anume:sănătate,mediu,infrastructură,fără a le neglija pe celelalte!

Asadar:

❗️MEDIUL ÎNCONJURĂTOR:

📌intr-o acțiune în premieră am emis un ordin de prefect prin care verificăm activitatea tuturor balastierelor din județ,activitate în care avem rezultate precum depistarea unor contravenții și infracțiuni!

📌am antrenat societatea civilă și ONG-urile într-un parteneriat activ,invitându-i să ne fie alături în depistarea unor încălcări în legislația mediului și avem deja rezultate !

📌am reușit să repunem în funcțiune stațiile de monitorizare a calității aerului în Ploiești și trimitem laboratorul mobil al Agenției acolo unde sunt reclamații!
Din păcate aici avem mult de lucru și,sunt convins că,alături de Virgiliu Nanu și Mihai Polițeanu vom schimba multe în Ploiești,din acest punct de vedere!

📌am plantat copaci și am ecologizat lunci de râuri în speranța cǎ vom oferi un exemplu pozitiv!

📌m-am întâlnit cu conducerile marilor poluatori și le-am solicitat date dar și demararea unor parteneriate pentru a ști cum stăm cu adevărat în privința poluării!

❗️INFRASTRUCTURĂ:

📌i-am fost alături președintelui Nanu în deblocarea unor proiecte importante pentru județ, precum:Centura Comarnic,construirea drumului Valea Doftanei-Sacele,Centura Mizil!

📌am participat la inaugurarea unor lucrări cu fonduri guvernamentale recepționate de autoritățile locale!

📌am fost din nou o prezență constantă pe șantierele din județ,precum A7,șosele ocolitoare….chiar și la lucrări desfășurate noaptea!

❗️SĂNĂTATE:

📌vom schimba sistemul de sănătate din județ având și aportul unui om deosebit,Alexandru Rogobete,alături de care am participat la semnarea unor contracte de digitalizare ale spitalelor din județ!

📌am început împreună cu Virgiliu Nanu verificarea tuturor centrelor de îngrijiri,spitalelor și azilelor de bătrâni și nu ne vom opri până nu le vom controla pe toate,schimbând paradigma acolo unde trebuie!

📌am participat la Congresul Societății Române de Neurochirurgie unde am încercat să punem problema aducerii unor medici în Ploiești!

📌am desfășurat ședințe de lucru cu medici și specialiști și conturăm,împreună cu Consiliul Județean,un plan viabil pentru Prahova!

❗️MEDIUL DE AFACERI:

📌am demarat documentele necesare despăgubirii fermierilor prahoveni,ca urmare a calamităților,despăgubiri care s-au realizat deja!

📌am participat la inaugurarea principalelor investiții străine în județ!

📌am participat la Colegiul Director
al Camerei de Comert,la Topul Firmelor Prahovene dar și la Topul Național,alături de oameni deosebiți precum Aurelian Gogulescu,Florin Jianu sau Florin Duma!

📌alături de Premierul României și de profesioniști sau autorități locale, am stat în fața oamenilor de afaceri din județ!

❗️CULTURA,EDUCAȚIE ȘI RELAȚII EXTERNE:

📌m-am întâlnit cu diplomați și oameni de afaceri din Marea Britanie,China,Moldova sau Italia și enumăr aici pe doamna Diana Guba,Pretor al Chișinăului,Lord Brown of Madingley,un reputat diplomat și om de afaceri britanic,Excelențele Sale ambasadorii Chinei și Turciei în România,primarii italieni din Acerenza sau Gaeta!

📌am fost alături de domnul Mircea Cosma și în Văleni sau Blejoi și în Napoli sau Acerenza pentru a arăta Dimensiunea Europeană a Voievodului Vlad Țepeș!

📌am transmis un mesaj din suflet studenților de la UPG la începutul anului universitar!

📌am participat la Festivalul Cașcavelei de la Valea Doftanei dar și la Festivalul Țuicii la Văleni!

📌am fost printre tineri la Gala Tineretului,organizată anul acesta la Ploiești!

📌am continuat șirul de proiecte culturale începute alături de colegul meu,istoricul Codruț Constantinescu și am realizat Panoul de Onoare al Prefecturii unde,ne privesc de sus sau de jos,foștii prefecți ai județului din 1866 încoace!

📌am verificat prin comisii mixte modul în care se prezintă școlile din județ și am participat la inaugurarea unor școli sau baze sportive noi!

❗️RELAȚIA CU ADMINISTRAȚIILE LOCALE:

📌am demarat acțiuni de verificare ale proiectelor europene ale primăriilor!

📌verificăm în mod continuu actele primarilor și consiliilor locale!

📌am învestit personal sau prin subprefecți sau alți colegi noii primari și noii consilieri locali dar și noul președinte al Consiliului Județean!

📌am participat la ședințe de lucru ale primarilor din județ și i-am îndrumat pe cei care ne-au cerut sprijinul!

📌am avut nenumărate întâlniri cu Președintele Consiliului Județean dar și cu conducerea Termo Ploiești sau cu boardul Hidroprahova!

❗️RELAȚIA CU PRESA:

📌am participat la 2 emisiuni,2 conferințe de presă ,am acordat 20 sincroane și interviuri și am emis de fiecare dată comunicate de presă cu referire la activitatea mea și a instituției!

❗️SITUAȚII DE URGENȚĂ:

📌în calitate de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență am propus adoptarea unor hotărâri fie atunci când am avut avertizări meteo,fie pentru aprobarea unor planuri de acțiune!

📌sunt fericit că mi-am încheiat cu brio rolul pe care l-am avut în stabilizarea situației de la Slănic!

Bineînțeles că,pe lângă cele de mai sus,au fost și activități uzuale fie ale Colegiului Prefectural,Comisiei de Fond Funciar etc.

Vă mulțumesc!

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191