Recomandări video

Loading videos...

Premieră în componența Petrolului

Premieră în componența Petrolului

Pentru prima data Petrolul are în lot un neamț autentic. Este vorba despre fotbalistul Kilian Ludewig (24 ani) care este, oficial, jucătorul formației ploieștene, el semnând cu clubul un contract valabil pentru un sezon și jumătate. Fost internațional de juniori și tineret al Germaniei , Ludewig are câteva prezențe în Bundesliga, bifate acum peste patru ani, atunci când îmbrăca tricoul lui Schalke 04. Jucător de bandă dreaptă, Kilian s-a format la academia lui RB Leipzig, înainte ca, în 2018, să facă pasul către RB Salzburg, grupare cu care a și câștigat campionatul și Cupa Austriei.

Cu Salzburg s-a aflat sub contract până în vara anului trecut, de-a lungul sezoanelor fiind detașat, sub formă de împrumut, la Barnsley (Anglia/Championship), Willem II Tilburg (Olanda/Eredivisie), Aalborg (Danemarca/Superliga) și 1860 Munchen (Germania/3.Liga). Fotbalistuyl german se află de ceva timp la Petrolul timp în care s-a antrenat sub conducerea lui Adrian Mutu și a și jucat într-un joc de verificare la echipa a doua. Dacă neamțul a semnat înseamnă că l-a convins pe Mutu că este un jucător care poate ajuta echipa.

Trei școli din Ploiești primesc imprimante 3D profesionale prin proiectul ECOLAB 3D – Laboratorul Reciclării

Altfel, în contextul apariției unor informații total eronate legate de transferul jucătorului Alexandru Tudorie la gruparea chineză Wuhan, clubul Petrolul a făcut următoarele precizări:

Ionuț Stroe, deputatul PNL fotografiat la manichiură, se încurcă în minciuni. Își schimbă declarațiile de la o zi la alta și se contrazice singur

– clauza de reziliere a jucătorului, achitată de către clubul Wuhan către FC Petrolul Ploiești, a fost de 200.000 de euro! Dezmințim, astfel, ferm informația conform căreia transferul s-ar fi realizat contra sumei de 450.00 euro, așa cum eronat a fost prezentată, recent, in mass-media din China si preluată, ulterior, în România.

Oplus_131072


Au fost oferte certe pentru Tidiane Keita și Mihnea Rădulescu, dar, așa cum am spus-o tot timpul, eventualele plecări s-ar fi produs doar în condițiile în care aceste oferte se ridicau la nivelul dorit de către clubul nostru. Și asta deoarece ne dorim să rămânem un grup unit, cu atât mai mult cu cât suntem deciși să ne luptăm până la capăt pentru un loc in play-off. Sursa:fcpetrolul.ro

Prefectura Prahova pregătește planul de măsuri pentru iarna 2026-2027. Noul prefect, Cătălina Bozianu, a discutat cu reprezentanții ISU

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468