Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației, întrunită în ședință, în data de 27.09.2023, a hotărât, în unanimitate, următoarele măsuri rutiere, în contextul organizării, în perioada 29 septembrie 2023 – 1 octombrie 2023, a unei noi ediții a Festivalului Interetnic „Alfabetul Conviețuirii”:
Cine va conduce cele mai importante 3 Comsii din Primăria Ploieşti: Buget, Patrimoniu şi Urbanism
* se va închide circulația rutieră și se va elibera parcarea pe str. Sublocotenent Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu str. Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B) începând cu ziua de joi – 28.09.2023, ora 16.30, până luni – 02.10.2023, ora 08.00, pentru amplasarea unei scene;
* se va asigura un antemergător, care va restricționa prima bandă de circulație, pe parcursul defilării artiștilor pe traseul Palatul Culturii – B-dul Republicii – sens giratoriu Catedrală – întoarcere pe B-dul Republicii – Piața Victoriei – B-dul Independenței – Casa Căsătoriilor – întoarcere la Palatul Culturii pe același traseu, vineri – 29.09.2023, începând cu ora 17.30;
* se va amenaja o zonă de street food, pe strada Griviței, în zona stației taxi și în zona de la intersecția cu str. Emile Zola până la Piața legume – fructe și în Parcul “Toma Socolescu”, începând cu ziua de joi – 28.09.2023, ora 24.00, până luni – 02.10.2023, ora 05.00.
Comunicat Primaria Ploiesti