
Proiectul vizează reconfigurarea completă a zonei dinspre Bulevardul Petrolului și crearea unui complex sportiv multifuncțional, accesibil și pentru comunitate.
Mă reclami, te dau afară. Iulian Barbu, primarul PNL din Scorțeni, scapă de funcționarii incomozi
Municipiul Ploiești face un nou pas spre modernizarea infrastructurii sportive și educaționale, prin lansarea licitației pentru reamenajarea completă a bazei sportive de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, cunoscut și ca „Liceul de Chimie”. Anunțul a fost făcut de Primăria Ploiești în cursul zilei de astăzi, 30 iulie 2025.
Conform autorităților locale, proiectul prevede atât servicii de proiectare și asistență tehnică, cât și execuția propriu-zisă a lucrărilor. Zona vizată se află în imediata apropiere a Bulevardului Petrolului, iar amenajările vor transforma complet spațiul actual într-o bază sportivă modernă, multifuncțională.
Ce va include noua bază sportivă:
- Două terenuri de baschet
- Un teren de handbal
- Un teren de fotbal
- Două zone pentru tenis de masă
- Iluminat nocturn
Un aspect important al proiectului este faptul că baza sportivă nu va fi destinată exclusiv elevilor liceului, ci va fi deschisă publicului larg în afara orelor de curs și în weekend. Astfel, se dorește transformarea acestui spațiu într-un punct activ de întâlnire pentru locuitorii cartierului și nu numai.
Valoarea estimată a investiției este de 3.118.174,10 lei (fără TVA), iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 august 2025. Documentația completă este disponibilă pe platforma SEAP.
„Îi încurajăm pe operatorii economici serioși, cu experiență și soluții eficiente, să participe la această procedură, să contribuie la modernizarea infrastructurii educaționale și sportive a orașului nostru și să demonstreze astfel că merită să lucreze în Ploiești și pe viitor,” a declarat primarul Mihai Polițeanu.




Cui îi e frică de activistul civic Gerard Georgescu și care sunt motivele pentru care Polițeanu îl vrea eliminat?
Mihai Apostolache (România în Acțiune) critică dur prioritățile taberei Polițeanu: Parada LGBT din Capitală, preferată în detrimentul copiilor cu dizabilități din Ploiești






