Profesorii amenință că vor încheia mai devreme anul școlar. Unul dintre cele mai mari marşuri de protest din ţară, în 10 mai

Profesorii amenință că vor încheia mai devreme anul școlar. Unul dintre cele mai mari marşuri de protest din ţară, în 10 mai

Profesorii sunt tot mai aproape de grevă generală, ca reacţie la decizia guvernului de a îngheţa salariile şi angajările în sistemul public. Pe 10 mai este anunțat un marș de protest la care sunt așteptați peste 15.000 de membri de sindicat.
”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER“, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11.00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest. Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, transmit sindicaliştii.

Ioana Neagu, primărița „credincioasă” din Valea Călugărească a uitat de promisiunile din campanie. Rețeaua de apă şi canal, abandonată!

Aceștia anunță că este în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în Educaţie, începând cu data de 22 mai.

Ruşinea politicii prahovene: Alin Moldoveanu (PNL), karatistul care a adus un municipiu la „rang” de comună

Care sunt revendicările federaţiilor sindicale:

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

– Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;

– Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;

– Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;

– Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;

– Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);

– Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;

-Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191