
Aproape 87% dintre greviști continuă protestul – au comunicat sindicaliștii din Educație.
Greva din Educație continuă – au anunțat, marți seară, 6 iunie, cele două mari federații sindicale din Învățământ. Protestul a început în 22 mai.
„Greva continuă: 86,93% dintre greviști continuă protestul!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei”, s-a anunțat într-un comunicat de presă semnat de către președinții celor două federații, Simion Hăncescu și Marius Nistor, li postat pe Facebook.
Cer Guvernului reluarea urgentă a negocierilor
„Menționăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă.
Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ”, s-a mai transmis în comunicat.
Precizările venite de la Ministerul Educației
La rândul său, Ministerul Educației a explicat că procentele raportate marți sunt calculate raportat la totalul personalului – adică la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat.
„Referitor la Informarea de presă transmisă astăzi, 6 iunie 2023, ce conține informații statistice privind procente ale întregului personal/ ale cadrelor didactice care continuă protestul declanșat în data de 22 mai 2023 sau și-au reluat activitatea, facem următoarele precizări:
Datele făcute publice astăzi de Ministerul Educației au rezultat din centralizările primite de la nivelul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma raportărilor unităților de învățământ.
Procentele comunicate de Ministerului Educației astăzi, 6 iunie, sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat.
Ministerul Educației a solicitat și a centralizat, în această perioadă, informații statistice privind întregul personal din unitățile de învățământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unitățile de învățământ preuniversitar”, se transmite în comunicatul ministerului condus de către Ligia Deca.