Recomandări video

Loading videos...

Profesorii vor primi 1500 lei în octombrie, sub formă de primă. Personalul nedidactic primeşte 500 lei

Profesorii vor primi 1500 lei în octombrie, sub formă de primă. Personalul nedidactic primeşte 500 lei

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că, în luna octombrie, personalul didactic din educație va primi o primă de 1.500 de lei, iar personalul nedidactic va primi 500 de lei, la fel ca anul trecut. Ordinul de ministru a fost deja semnat, iar listele cu beneficiari vor fi transmise de Ministerul Educației până la finalul lunii septembrie.

Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027

 

Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun

De asemenea, Câciu a explicat că „voucherele de energie” finanțate din fonduri UE nu vor mai fi acordate, acestea fiind valabile doar pentru perioada 2014-2020. Ajutoarele pentru încălzire vor continua din bugetul de stat pentru persoanele vulnerabile.

Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468