
Președintele CJ Prahova, Virgil Nanu, a coordonat o ședință de lucru dedicată proiectului „SF – Lărgire la 4 benzi DJ 129, ieșire Ploiești – intersecție cu DN1”, alături de proiectant și echipa tehnică a instituției.
Întâlnirea a vizat aspectele tehnice esențiale pentru punerea în aplicare a investiției, în special definirea clară a coridorului de intervenție, limitarea impactului asupra proprietăților și organizarea rețelelor de utilități. Potrivit conducerii Consiliul Județean Prahova, a fost analizată o soluție de amplasament care urmărește reducerea disconfortului pentru cetățeni, prin limitarea intrării în curți și menținerea unei separații clare între domeniul public și proprietățile private, acolo unde configurația terenului permite.
Proiectul vizează modernizarea și lărgirea la patru benzi a DJ 129, una dintre legăturile importante dintre Ploiești și DN1, cu impact direct asupra traficului din zonă. Autoritățile estimează că investiția va contribui la creșterea fluenței circulației, sporirea siguranței rutiere și reducerea timpilor de deplasare pentru navetiști, transportatori și serviciile publice de intervenție. Totodată, o soluție tehnică bine dimensionată ar putea diminua presiunea traficului de tranzit asupra străzilor adiacente și ar preveni intervenții ulterioare costisitoare.
Primăria Ploiești, amendată de mai multe ori pentru lipsa deszăpezirii și pentru gropile periculoase
Un punct central al discuțiilor l-a reprezentat gestionarea utilităților. S-a subliniat necesitatea realizării unei evidențe complete și unitare a rețelelor existente, precum și elaborarea unui plan coordonator pentru relocarea acestora, în colaborare directă cu operatorii. O atenție specială va fi acordată ordonării rețelelor de comunicații, pentru a evita blocajele și lucrările repetate după demararea șantierului.
În paralel, specialiștii au analizat asigurarea continuității amenajărilor pentru pietoni și bicicliști, astfel încât noua infrastructură să fie coerent integrată în rețeaua urbană, inclusiv în zonele sensibile precum intersecțiile și sectoarele înguste.
Concluzia ședinței a fost că proiectul trebuie să avanseze pe baza unor decizii tehnice clare, într-un cadru legal predictibil și printr-o coordonare strânsă între proiectare și operatorii de utilități, pentru a fi implementat eficient și fără întârzieri, în beneficiul comunității prahovene.




Primarul Ploieștiului anunță începerea reparațiilor stradale de la 1 martie, în funcție de condițiile meteo
Proiectul de lărgire la patru benzi a DJ 129 Ploiești–DN1 avansează. CJ Prahova promite impact minim asupra proprietăților și soluții clare pentru utilități






