Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România după victoria surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu, relatează EFE.
„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune.
Gropile din Ploiești au ajuns „vedete” în presa națională
Sursa citată amintește că Biroul Electoral Central din România a decis săptămâna trecută renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prin ordin al Curţii Constituţionale.
Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial, în faţa candidatei pro-europene Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul al doilea, cu doar de voturi mai mult decât premierul social-democrat, Marcel Ciolacu, care s-a clasat pe locul al treilea.
Curtea Constituţională din România a validat luni seară primul tur al alegerilor prezidenţiale, respingând solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.




Mihaela Rus, „teatru ieftin” în ședința de CL: minciuni și victimizări în fața consilierilor locali după ce a ascuns un raport devastator al Curții de Conturi și a atacat grosolan presa
Virgil Nanu, întâlnire oficială cu Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț a României: discuții despre investiții și noi oportunități pentru Prahova