Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că o aderare a Armeniei la Uniunea Europeană este „pur şi simplu imposibilă”, pentru că, în opinia sa, țara este deja membră a unei uniuni vamale cu Moscova. De asemenea, Putin vrea ca partide politice „proruse” să participe la alegerile parlamentare din această vară.
E OFICIAL/ Lucian Moise (USR) este noul subprefect al Prahovei, după demisia lui Mircea Tănase
„Aderarea la o uniune vamală atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu Uniunea Economică Eurasiatică este imposibilă. Este pur şi simplu imposibil prin definiţie”, a subliniat miercuri Vladimir Putin într-o întâlnire, la Kremlin, cu premierul armean Nikol Paşinian, relatează AFP, citată de
„Noi înţelegem că fiecare ţară caută să obţină un maximum de beneficii de pe urma cooperării sale cu ţări terţe, dar acest lucru trebuie să fie clar, cinsitit şi convenit de la bun început”, a insistat el.
Investiție majoră la Sinaia: A fost semnat contractul pentru Park & Ride Gondola
Armenia – o fostă republică sovietică din Caucaz, cu aproximativ 2,7 milioane de locuitori – a aderat în 2015 la Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA), o alianţă diminată de Rusia.
Însă, de peste doi ani, Erevanul îşi multiplică gesturile de sfidare a Moscovei, un aliat istoric, care i-a vândut mult timp armament şi care dispune în continuare de o bază militară pe teritoriul armean.
Erevanul reproşează Kremlinului faptul că nu l-a susţinut suficient în diferendele sale cu Azerbaidjanul, mai ales în timpul războaielor din Nagorno Karabah (Arţah) în 2020 şi 2023.
În primăvara lui 2025, Parlamentul armean a adoptat o lege în vederea deschiderii unor negocieri de aderare la Uniunea Europeană.
De asemenea, Putin şi-a exprimat miercuri speranţa ca mişcări politice „proruse” să participe în alegerile legislative prevăzute în iunie în Armenia.
„Noi dorim mult ca toate aceste partide politice şi aceşti politicieni să poată lua parte la această activitate politică internă în timpul alegerilor”, i-a spus Putin lui Paşinian.




Investițiile trec pe primul loc: Virgil Nanu (CJ Prahova) a tăiat din bugetele de consum ale instituțiilor subordonate pentru a susține marile șantiere
