
RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL PLOIEȘTI LA ACEST MOMENT
La acest moment, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești desfășoară o razie de amploare pe raza de competență a Secției nr. 3 de Poliție Ploiești, unde, peste 48 de forțe acționează, vizate fiind zonele cu risc ridicat, inclusiv și zonele comerciale aglomerate, pentru a preveni și combate infracțiunile cu violență, infracțiuni de tip furt, tâlhărie, trafic de droguri și alte fapte antisociale.
Echipele mixte, formate din polițiști de la ordine publică, investigarea criminalității economice, rutieră și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, efectuează controale asupra autovehiculelor și persoanelor suspecte, dar și verificări în baruri și alte localuri publice.
Scopurile activității sunt acelea de a preveni și combate fenomenele cu impact stradal, activitățile infracționale și contravenționale și depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale.
De asemenea, se acționează pentru prevenirea vânzării de băuturi alcoolice minorilor, dar și pentru depistarea și extragerea din trafic a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
*Toate aceste măsuri vor continua și în perioada următoare pentru a menține comunitatea în siguranță.*
Vom reveni cu rezultatele raziei.





Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




