Ambasada Chinei la Moscova a criticat tratamentul aplicat unor cetăţeni chinezi cărora li s-a refuzat intrarea în Rusia şi a calificat procedura ca inconsistentă cu relaţiile în general prieteneşti dintre cele două ţări.
Celor cinci, care au încercat să treacă la sfârşitul lunii trecute cu maşina din Kazahstan în Rusia, li s-a refuzat intrarea după patru ore de cercetări, iar vizele lor au fost anulate, a informat vineri ambasada chineză pe contul său social media WeChat, potrivit Agerpres.
Reprezentanţi ai ambasadei chineze au avut întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse şi cu agenţii frontaliere, „subliniind clar că punerea în aplicare a legii, făcută într-o manieră brutală şi excesivă, de către Rusia în acest incident a afectat grav drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor chinezi”, a scris ambasada chineză pe WeChat.
Ambasada Chinei la Moscova a citat totodată declaraţiile unor oficiali ruşi conform cărora cetăţenii chinezi sunt bineveniţi în Rusia, care nu are politici discriminatorii la adresa lor, dar că destinaţia trecută pe solicitările de viză ale celor cinci chinezi nu corespundea cu adevărata lor destinaţie.
Beijing şi Moscova au vorbit în repetate rânduri despre relaţiile lor puternice, de când preşedinţii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au anunţat un parteneriat „fără limite” între cele două ţări, în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, cu doar câteva zile înainte de a-şi lansa invazia asupra Ucrainei.